Observator » Sport » Serghei Şarikov, dublu campion olimpic la scrimă, a decedat în urma unui accident rutier

Serghei Şarikov, dublu campion olimpic la scrimă, a decedat în urma unui accident rutier

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 08.06.2015, 14:46 | Modificat la 08.06.2015, 14:48

Fostul sabrer Serghei Şarikov, în vârstă de 40 de ani, campion olimpic cu echipa Rusiei la Atlanta, în 1996, şi la Syndey, în 2000, a încetat din viaţă în urma unui accident rutier, relatează presa internaţională.

Accidentul a avut loc sâmbătă seară, pe o autostradă în regiunea Kaluga, la aproximativ 200 de kilometri de Moscova, vehiculul condus de Şarikov intrând în coliziune cu o maşină.

Serghei Şarikov a fost transportat la un spital local, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Articolul continuă după reclamă

Şarikov a mai câştigat de-a lungul carierei trei titluri mondiale şi cinci titluri europene.