Simona Halep s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Wimbledon (Video)
Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-4, pe japoneza Kurumi Nara, locul 100 WTA, calificându-se în turul al doilea al turneului de la Wimbledon.
Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-4, pe japoneza Kurumi Nara, locul 100 WTA, calificându-se în turul al doilea al turneului de la Wimbledon.
Simona Halep a avut parte de un bun meci de încălzire pe zgura londoneză, întâlnind o adversară ce nu i-a pus mari probleme. Lipsa de partide pe această suprafaţă s-a văzut la jucătoarea română, dar ea s-a adaptat uşor-uşor. Nara este o jucătoare rapidă, cu o bună acoperire a terenului, care a "întins-o" în unele momente pe câştigătoarea French Open, însă Halep a controlat cu siguranţă partida de luni.
Liderul WTA a început cu break, consolidat cu serviciul. Japoneza a revenit şi a egalat la 2, dar apoi nivelul jocului sportivei române a crescut şi nu a mai cedat niciun ghem până la finalul setului, câştigat cu 6-2, după 39 de minute.
Setul secund a fost mai echilibrat. Halep a reuşit din nou break-ul în primul ghem, apoi jucătoarele au mers cu serviciul până la final, astfel că şi acest set a intrat în contul româncei, scor 6-4, după o oră şi 17 minute.
În faza următoare, Halep va evolua cu chinezoaica Saisai Zheng, locul 126 WTA, care a trecut pentru prima dată în turul al doilea la Wimbledon, după ce a dispus, cu 6-3, 4-6, 6-1, de compatrioata ei Qiang Wang, locul 70 WTA.
Halep a învins-o pe Zheng în 2015, în semifinalele turneului de la Shenzhen, cu scorul 6-2, 6-3, în singura lor întâlnire.
Prin calificarea în turul al doilea, Halep şi-a asigurat un premiu de 63.000 de lire sterline (aproximativ 71.000 de euro) şi 70 de puncte WTA.
Simona Halep a jucat anul trecut în sferturile de finală ale turneului de la Wilmbledon, fază în care a fost eliminată de britanica Johanna Konta, scor 6-7(2), 7-6(5), 6-4.
Până în prezent, dintre românce, au mai obţinut calificarea în manşa a doua Mihalea Buzărnescu, Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru. În turul I, au fost eliminate Irina Begu, Elena-Gabriela Ruse şi Ana Bogdan.
Tot marţi, evoluează a opta româncă în turul I, Monica Niculescu.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰