Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar merg la Jocurile Olimpice de la Paris. Team România are deja 26 de sportivi calificaţi
Campioanele olimpice, mondiale şi europene la dublu vâsle, Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar şi-au continuat supremaţia în probă înregistrând a 25-a victorie consecutivă în semifinalele Campionatelor Mondiale de la Belgrad. Neînvinse din 2019, româncele s-au calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024 şi în finala mondială a probei.
Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar s-au calificat în finală la dublu vâsle la Campionatul Mondial de Canotaj şi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Cele două canotoare au dominat cursa, au luat startul şi au preluat conducerea terminând primele întrecerea lmare distanţă de urmăritoare. Este a doua calificare la Jocurile Olimpice din cariera de excepţie a acestor sportive.
26 sportivi români calificaţi la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris
Canotajul a ajuns la 6 ambarcaţiuni calificate şi 16 sportivi în Echipa Olimpică Team Romania.
Team Romania a ajuns la 26 sportivi calificaţi la JO Paris 2024. Delvine Meringor (atletism), David Popovici (înot), Lăcrămioara Perijoc (box), Vlad Stancu (înot), Andrea Mikloş (atletism), Alina Rotaru (atletism), Annaliese Drăgan (gimnastică ritmică), Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă (kaiac-canoe), Cătălin Chirilă (kaiac-canoe), Ioana Vrânceanu şi Roxana Anghel, Ionela Cozmiuc şi Mariana Dumitru, Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, Amalia Bereş, Maria Tivodariu, Magda Rusu şi Mădălina Bereş şi Patricia Cireş, Cristina Drugă, Andrada Moroşanu, Ema Ioana Ciotău, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş (toţi canotaj).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰