Foto Tenis de masă: România - Germania, în finala JE. Bernadette Szocs, Adina Diaconu și Elizabeta Samara luptă pentru aur
Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat în finala Jocurilor Europene de la Cracovia - Malopolska (Polonia), vineri, după ce a învins formaţia Franţei cu scorul de 3-1, în semifinale.
Adversarele au câştigat primul punct, în meciul de dublu, în care perechea Prithika Pavade/Camille Lutz a trecut de cuplul Adina Diaconu/Elizabeta Samara cu 3-2 (11-9, 8-11, 9-11, 11-4, 11-9).
Apoi, România a obţinut trei puncte consecutive şi victoria: Bernadette Szocs a dispus de Jia Nan Yuan cu 3-0 (12-10, 11-6, 11-9), Samara a învins-o pe Camille Lutz cu 3-0 (11-6, 11-8, 11-3), iar Bernadette Szocs s-a impus cu 3-1 (11-9, 6-11, 11-7, 11-7) în duelul cu Prithika Pavade.
În cealaltă semifinală, Germania a dispus de Portugalia cu 3-0.
Finala România - Germania, sâmbătă de la ora 15:30
- Wimbledon 2023: Cele patru românce şi-au aflat adversarele din primul tur
- Simona Halep dă explicaţii la Londra, în procesul de dopaj. În cât timp se va lua o decizie şi ce carte mai...
- Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au câştigat bronzul la tenis de masă mixt, la Jocurile Europene. Szocs a adus...
Finala România - Germania, care va avea loc sâmbătă, de la ora 15:30, va fi o reeditare a celei de la ediţia precedentă a Jocurilor Europene, Minsk 2019, încheiată cu victoria Germaniei cu 3-0.
România a obţinut până acum trei medalii la tenis de masă la Jocurile Europene din Polonia, aur prin Bernadette Szocs, bronz prin Elizabeta Samara şi perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs la dublu mixt.
Palmaresul României la tenis de masă la Jocurile Europene înaintea ediţiei din Polonia era de două medalii de argint, ambele la Minsk în 2019 - la echipe feminin (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro) şi dublu mixt (Ovidiu Ionescu, Bernadette Szocs).
România participă la Jocurile Europene de la Cracovia - Malopolska (21 iunie-2 iulie) cu 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive: atletism, badminton, baschet, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, karate, rugby, sărituri cu schiurile, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis de masă, teqball, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰