Antena Meniu Search
x

TENIS: Irina Begu a fost eliminată de la Gippsland Trophy, turneu desfăşurat în avanpremiera Australian Open 2021

După trei victorii spectaculoase, cu Saisai Zhang (China), Aliaksandra Sasnovich (Belarus) şi Johanna Konta (Marea Britanie), Irina Begu a părăsit, vineri, Gippsland Trophy, fiind învinsă de japoneza Naomi Osaka, 5-7, 1-6, în sferturile de finală ale turneului de tenis desfăşurat la Melbourne.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 05.02.2021, 11:14

Irina Begu a fost eliminată de Naomi Osaka de la Gippsland Trophy
Irina Begu a fost eliminată în sferturile de finală ale Gippsland Trophy, turneu de tenis desfăşurat la Melbourne - Hepta
  • Irina Begu a pierdut la Gippsland Trophy după trei victorii consecutive.
  • Irina Begu se pregăteşte pentru participarea la Australian Open 2021.

Irina Begu a pregătit noul sezon de tenis antrenându-se cu Simona Halep, locul 2 mondial, iar acest lucru s-a văzut din plin în primele meciuri oficiale jucate în 2021.

Sportiva noastră, ocupanta locului 79 mondial, a revenit de fiecare dată de la 0-1 la seturi pentru a se impune, cu 2-1, în confruntările cu Saisai Zhang (China), Aliaksandra Sasnovich (Belarus) şi Johanna Konta (Marea Britanie).

Însă, efortul depus de Irina în primele trei meciuri de la Gippsland Trophy, competiţie desfăşurată în avanpremiera Australian Open 2021, primul Grand Slam de tenis al anului, a costat-o scump pe jucătoarea noastră.

În antepenultimul act al competiţiei, Irina Begu a dat peste japoneza Naomi Osaka, locul 3 mondial, iar aceasta din urmă a profitat din plin de faptul că românca nu a mai arătat aceeaşi prospeţime ca în meciurile precedente.

S-a terminat 7-5, 6-1 pentru Naomi Osaka, la capătul unui meci care a durat o oră şi 17 minute şi în care japoneza a avut aproape în permanenţă iniţiativa.

Eliminată în sferturile de finală de la Gippsland Trophy, Irina Begu şi-a asigurat 100 de puncte WTA şi un cec în valoare de 8.770 de dolari.

Irina Begu se pregăteşte pentru Australian Open 2021

Irina Begu se poate concentra acum pe Australian Open 2021, primul Grand Slam de tenis al anului urmând să înceapă luni la Melbourne, în acelaşi complex sportiv în care se joacă şi Gippsland Trophy.

Irina Begu speră să aibă un culoar favorabil la Australian Open 2021 astfel încât să-şi îmbunătăţească rezultatul obţinut anul trecut când a părăsit competiţia încă din primul tur, fiind învinsă, scor 1-6, 4-6, de olandeza Kiki Bertens, a noua favorită a competiţiei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Sport » TENIS: Irina Begu a fost eliminată de la Gippsland Trophy, turneu desfăşurat în avanpremiera Australian Open 2021