Wimbledon 2022: Simona Halep s-a calificat în turul secund după ce a dominat partida cu Karolina Muchova
Simona Halep, locul 18 WTA, a trecut, marţi, de primul tur la Wimbledon, după ce a învins-o pe sportiva Karolina Muchova (Cehia, 81 WTA), scor 6-3, 6-2, notează Agerpres.
Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a bifat astfel a opta victorie consecutivă în Grand Slam-ul pe iarbă, în faţa unei adversare care a atins sferturile de finală al ultimele două ediţii.
Halep a dominat jocul şi a condus aproape permanent, cu excepţia începutului de meci, în care Muchova (25 ani, 81 WTA) a avut 1-0. Simona a reuşit apoi trei ghemuri consecutive şi a închis setul cu un al doilea break (6-3).
Simona Halep continuă seria succeselor românești la Wimbledon 2022
Halep a fost şi mai autoritară în actul secund, reuşind alte două break-uri, care i-au adus victoria cu 6-2.
Românca a încheiat cu procentaje excelente la serviciu, 79% la primul şi 75% la al doilea, nepermiţându-i adversarei să îşi creeze vreo minge de break. Simona a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 16-11, şi mai puţine erori neforţate, 9-24.
Halep va juca în turul secund cu învingătoarea dintre belgianca Kirsten Flipkens (36 ani, 190 WTA), care a dispus de australianca Jaimee Fourlis cu 7-5, 6-2. Halep a câştigat toate cele cinci meciuri directe, ultimul la US Open în 2016, cu 6-0, 6-2, în primul tur. Una dintre victorii s-a înregistrat pe iarbă, în 2013, în finala de la 's-Hertogenbosch, cu 6-4, 6-2.
Şase din cele şapte românce prezente pe tabloul de simplu la Wimbledon s-au calificat în turul secund, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu, doar Gabriela Ruse fiind eliminată, însă de o jucătoare de top, Coco Gauff (SUA/N.11), în trei seturi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰