Video Zeci de sportivi băimăreni, cursă caritabilă pentru un aparat medical performant de refacere în cazul accidentărilor grave
Nici ploaia nu i-a împiedicat să-şi atingă obiectivul. Este vorba de zeci de sportivi băimăreni care au ales să alerge într-o cursă caritabilă pentru acelaşi ţel: un aparat performant care ajută la tratamentul de refacere al sportivilor accidentaţi grav. Lungimea traseului a fost de doar un kilometru.
Startul cursei caritabile a fost dat pe Câmpul Tineretului, din Baia Mare. Printre picături mari de ploaie, atenți să nu alunece, alegătorii s-au grăbit spre finiş. Printre ei a fost și Tudor Marta, fost sportiv de performanță şi campion național la handbal cu echipa Minaur Baia Mare. Importanța unui astfel de aparat l-a îndemnat să se înscrie la cursa caritabilă.
Tudor Marta, fost campion național la handbal: Chiar dacă ploaia ne-a speriat la început, e important ca noi să fim prezenţi în acte de caritate şi să contribuim cu toţii la ceea ce poate să ajute fiecare sportiv.
Zeci de sportivi de performanţă, dar și mulţi amatori s-au aliniat la startul cursei caritabile
Participant: Practic handbal şi dacă ar fi să mă accidentez aş avea nevoie de apartul acesta şi ne-ar ajuta pe toţi, nu doar pe mine. Nu m-a oprit nici ploaia, degeaba plouă, suntem obişnuiţi.
Participant: Am alergat prin ploaie şi sunt singurul de aici din câte văd care nu are nici glugă, nici bască, nici nimic.
Cu banii obținuți în urma crosului caritabil, policlinica sportivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare va fi dotată cu un aparat performant, care va ajuta sportivii să se recupereze în cazul accidentărilor grave.
Călin Herțeg, organizator: Aş putea să spun că e totul, e vârf. E apartul cel mai complex şi cel mai scump şi este nevoie de unul.
Aparatul Tecar costă aproximativ 10.000 de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰