Fosilele ultimei specii de panda care a trăit în Europa, redescoperite într-un muzeu din Bulgaria
O specie necunoscută anterior de panda gigant care a trăit pe teritoriul Europei în urmă cu 6 milioane de ani a fost identificată după descoperirea a doi dinți depozitați într-un muzeu din Bulgaria. Molarul superior fosilizat și caninul au fost găsite inițial la sfârșitul anilor 1970 într-un depozite de cărbune și au fost păstrate în colecția Muzeului Național de Istorie Naturală din Bulgaria pentru mai mult de patru decenii, notează CNN.
"Aveau doar o singură etichetă scrisă de mână", a declarat Nikolai Spassov, profesor la muzeu și autor al unui nou studiu asupra fosilelor, într-un comunicat de presă. "Mi-a luat mulți ani să-mi dau seama ce era și ce vârstă avea. Apoi mi-a luat mult timp să realizez că era o fosilă de panda uriaș necunoscută".
"Această descoperire arată cât de puțin știm încă despre natura antică și demonstrează, de asemenea, că descoperirile istorice în paleontologie pot duce la rezultate neașteptate, chiar și astăzi", a adăugat acesta.
În timp ce panda sunt cel mai bine cunoscute de singurul lor reprezentant în viață, panda gigant, a existat o dată o serie de specii înrudite care au trăit în Europa și Asia. Speciile descoperite prin artefactele muzeului au aparținut ultimul panda cunoscut care a trăit în Europa, potrivit comunicatului de presă. Cercetătorii l-au numit "Agriarctos nikolovi" după paleontologul Ivan Nikolov care a catalogat inițial descoperirea.
Panda au trăit în Europa în urmă cu milioane de ani
Studiul a arătat că ursul a fost la fel de mare ca ursul panda gigant modern sau puțin mai mic. Probabil că avea o dietă majoritar vegetariană, dar mesele sale ar fi fost mai variate decât cele ale singurei rude în viață, care mănâncă doar bambus. Vârful dinților probabil nu era suficient de greu pentru a zdrobi tulpinile lemnoase ale bambusului, sugerând că animalul ar fi mâncat plante mai moi, cred oamenii de știință.
Depozitele de cărbune în care au fost găsite fosilele au furnizat dovezi că acest panda antic a locuit în regiuni împădurite, mlăștinoase. Spassov și coautorul său Qigao Jiangzuo, un specialist în panda de la Universitatea Peking din China, speculează că această specie de panda ar fi dispărut în timpul unui eveniment în care bazinul mediteranean s-a uscat, transformând mediul înconjurător.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰