Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Metoda prin care cercetătorii vor să readucă la viață umanitatea în caz de extincție. Au folosit cel mai durabil material de stocare a datelor

Cercetătorii britanici au reuşit să stocheze toate informaţiile ADN-ului uman într-un cristal, care ar putea fi folosit pentru a readuce umanitatea la viaţă după o posibilă extincţie.

de Redactia Observator

la 03.10.2024 , 09:27

Metoda prin care cercetătorii vor să readucă la viață umanitatea în caz de extincție Metoda prin care cercetătorii vor să readucă la viață umanitatea în caz de extincție - University of Southampton

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Southampton au folosit lasere pentru a inscripţiona datele pe un cristal 5D, care, spre deosebire de alte formate de stocare, nu se degradează în timp.

„Spre deosebire de marcarea doar pe suprafaţa unei bucăţi de hârtie 2D sau bandă magnetică, această metodă de codificare foloseşte două dimensiuni optice şi trei coordonate spaţiale pentru a scrie în tot materialul”, susţin oamenii de ştiinţă britanici.

Cel mai durabil material de stocare a datelor

Articolul continuă după reclamă

Cristalele de memorie 5D pot stoca până la 360 terabytes de informaţii, iar formatul a fost premiat cu recordul mondial Guinness pentru cel mai durabil material de stocare a datelor în 2014.

Acesta este unul dintre cele mai durabile materiale din punct de vedere chimic, dar şi termic de pe Pământ. Cristalul poate rezista unor forţe masive, temperaturi extreme şi chiar expunerii la radiaţii cosmice.

Cristalul cu memorie 5D inscripţionat de cercetători a fost stocat în arhiva Memoria Omenirii - o capsulă a timpului specială dintr-o peşteră de sare din Hallstatt, Austria. Echipa speră că această metodă va putea fi folosită în viitor pentru a înregistra genomurile speciilor de plante şi animale care se confruntă cu extincţia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiinţă » Metoda prin care cercetătorii vor să readucă la viață umanitatea în caz de extincție. Au folosit cel mai durabil material de stocare a datelor