Sonda spațială New Horizons, la cea mai mare distanță parcursă vreodată de pe Pământ
Sonda spațială New Horizons lansată de NASA a stabilit un nou record al călătoriilor în cosmos. A reușit să parcurgă cea mai lungă distanță explorată vreodată de un vehicul pământean.
Sonda spațială New Horizons lansată de NASA a stabilit un nou record al călătoriilor în cosmos. A reușit să parcurgă cea mai lungă distanță explorată vreodată de un vehicul pământean.
Agenția Spațială Americană a anunțat pe 1 ianuarie că sonda sa spațială a trecut de roca Ultima Thule, cel mai îndepărtat corp cosmic explorat vreodată.
Semnalul transmis de New Horizons le-a confirmat cercetătorilor americani că sonda se află într-o condiție bună.
Roca spațială Ultima Thule este la 6,4 miliarde de kilometri de Pământ și la 1,6 miliarde de kilometri de Pluton, în Centura Kuiper, din Sistemul Solar. Este o zonă similară unei centuri de asteroizi, dar mult mai mare în dimensiuni şi cuprinde mai multe corpuri cosmice.
Imaginea transmisă de New Horizons
NASA a prezentat și o imagine cu Ultima Thule, transmisă pe 31 decembrie de New Horizons înainte de a trece de roca spațială.
Din cauza distanței uriașe, este nevoie de doi ani pentru ca toate imaginile făcute de New Horizons cu Ultima Thule să ajungă pe Pământ, estimează cercetătorii americani. De la acea distanță este nevoie de 6 ore pentru un semnal radio ca să ajungă pe Terra.
Recordul stabilit de New Horizons a fost marcat și de chitaristul britanic Brian May, care a compus o piesă cu numele sondei lansate de Agenția Spațială Americană.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰