Antena Meniu Search
x

Curs valutar

360 de milioane de numere de telefon ale utilizatorilor WhatsApp, expuse după o breşă de securitate. Reacţia companiei

O breşă de securitate în aplicaţia WhatsApp a expus numerele de telefon a circa 360 de milioane de utilizatori din 108 ţări, potrivit unei analize realizate de o multinaţională specializată în securitate cibernetică, transmite joi EFE, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 01.12.2022 , 15:48

360 de milioane de numere de telefon ale utilizatorilor WhatsApp, expuse după o breşă de securitate. Reacţia companiei 360 de milioane de numere de telefon ale utilizatorilor WhatsApp, expuse după o breşă de securitate. Reacţia companiei - Profimedia Images

Numerele de telefon ale 360 de milioane de utilizatori ai acestei aplicaţii de mesagerie s-ar afla deja pe darknet, unde au fost scoase la vânzare, potrivit datelor difuzate joi de compania de securitate cibernetică Check Point.

Surse de la WhatsApp au afirmat totuşi că nu este vorba "de o scurgere de date" şi şi-au exprimat dezamăgirea pentru faptul că această companie care se ocupă cu securitatea cibernetică "a cumpărat o listă cu numere de telefon care circulă pe internet pentru a repeta afirmaţii fără nicio bază cu scopul de a obţine publicitate gratuită".

Informaţia care se vinde pe darknet este doar numărul de telefon activ

Articolul continuă după reclamă

Compania Check Point a difuzat joi rezultatele analizei sale cu privire la arhivele privind datele utilizatorilor acestei aplicaţii şi a dat asigurări că în ultimele patru zile aceste arhive, care includ prefixe de apelare, s-au pus în vânzare pe darknet "şi sunt distribuite la liber în rândul delincvenţilor cibernetici".

Informaţia care se vinde este doar numărul de telefon activ şi în niciun caz conţinutul mesajelor utilizatorilor, a explicat Check Point, care remarcă faptul că este totuşi vorba despre un atac la scară largă asupra unei aplicaţii foarte populare şi care este folosită de milioane de persoane în întreaga lume.

Între consecinţele imediate ale acestei "breşe", Check Point a menţionat posibilitatea ca aceste numere de telefon să fie folosite în atacuri de tip 'phishing' chiar prin intermediul aplicaţiei şi, tocmai de aceea, a insistat asupra importanţei ca toţi utilizatorii să fie foarte atenţi la mesajele pe care le primesc şi să fie precauţi înainte de a face "click" pe orice link şi mesaj primit pe aplicaţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Tehnologie » 360 de milioane de numere de telefon ale utilizatorilor WhatsApp, expuse după o breşă de securitate. Reacţia companiei