Amendă pentru Meta. Compania lui Mark Zuckerberg are de plătit 91 milioane de euro pentru stocarea incorectă a parolelor utilizatorilor
Meta a fost amendată cu 91 milioane de euro de la DPC Irlanda pentru stocarea parolelor utilizatorilor într-un mod incorect, încălcând normele GDPR.
Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a dat amendat Meta cu 91 de milioane de euro în urma unei breșe de securitate din 2019, care a vizat stocarea parolelor utilizatorilor în format text simplu, scrie publicația de tehnologie Engadged.
Ancheta DPC a arătat că Meta a încălcat Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR) prin neinformarea în timp util a comisiei și prin lipsa măsurilor tehnice adecvate de protecție a parolelor utilizatorilor, potrivit Mediafax.
Amendă uriaşă pentru Meta
Breșa a fost observată inițial în ianuarie 2019, moment în care Meta a anunțat că a descoperit parole stocate în text simplu pe serverele proprii. Ulterior, compania a confirmat că milioane de parole de pe Instagram au fost afectate.
Conform unui angajat al Meta, până la 600 de milioane de parole au fost stocate incorect, unele încă din 2012. Accesul la aceste date era posibil pentru aproximativ 20.000 de angajați Facebook, deși DPC a precizat că parolele nu au fost expuse către terți.
DPC a constatat că Meta nu a respectat obligațiile de securitate impuse de GDPR și a emis, pe lângă amendă, un avertisment oficial companiei lui Mark Zuckerberg.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰