Observator » Tehnologie » Doar 5 judecători la o instanță din judeţul Giurgiu. Cum îi ajută AI-ul să facă față miilor de dosare

Video Doar 5 judecători la o instanță din judeţul Giurgiu. Cum îi ajută AI-ul să facă față miilor de dosare

| Timp citire: 2 minute
Publicat la 04.10.2026, 14:15 | Modificat la 04.10.2026, 14:19

Inteligenţa artificială ajunge şi în sălile de judecată. Nu va lua decizii în locul judecătorilor, dar îi va ajuta. Mai multe instanţe din ţară au implementat sisteme dotate cu AI ce pot înregistra şi transcrie procese. Platforma va ajuta la reducerea timpului pentru redactarea documentelor, dar controlul uman nu dispare - mai ales în acest domeniu delicat - tot grefierilor le revine sarcina să verifice şi să corecteze munca roboţilor. 

Platforma se numeşte Optimus şi deja este folosită în mai multe instanţe de la noi din ţară. Printre ele şi Judecătoria Bolintin Vale, din judeţul Giurgiu. Aici sunt doar 5 judecători, aşa că ajutorul dat de tehnologie este bine-venit.

"Asigurăm înregistrarea şedinţelor de judecată, dar de acum această activitate va avea loc la un nivel mult îmbunătăţit din punct de vedere tehnic. Soluţiile informatice bazate pe Inteligenţa Artificială sunt o gură de aur, însă trebuie gestionate cu precauţie.", spune Cristina Mihaela Drăghici-Nedelcu, preşedinta Judecătoriei Bolintin Vale.

Sistemul este format din mai multe boxe şi microfoane care transmit sunetul către un software bazat pe inteligenţă artificială ce face aproape toată treaba. Un ajutor extraordinar în condiţiile în care, la nivelul Judecătoriei Bolintin Vale, un singur magistrat gestionează aproape 3000 de dosare pe an.

Articolul continuă după reclamă

Toate înregistrările sunt stocate într-un cloud securizat al Ministerului Justiţiei şi cu ajutorul inteligenţei artificiale sunt analizate şi transcrise. Platforma poate diferenţia vocea judecătorului de cea a avocaţilor sau a persoanelor implicate în proces.

Chiar dacă documentele sunt scrise în timp real de calculator, rămâne totuşi în sarcina grefierilor să se asigure că nu există greşeli.

"Până acum am lucrat cu un sistem depăşit, grefierii ascultând ore întregi de înregistrări audio pentru a tasta manual fiecare cuvânt. O foaie scoasă la imprimantă de un robot nu valorează nimic, până când un grefier uman nu îşi pune semnătura şi nu garantează adevărul de pe această foaie.", spune George Pîrvu, secretar Sindicatul Grefierilor.

Pe acelaşi subiect

Implementarea sistemelor bazate pe Inteligenţă Artificială face parte dintr-un proiect demarat de Ministerul Justiţiei şi ar trebui să ajungă în toate judecătoriile, tribunalele şi Curţile de Apel din ţară. Investiţia se ridică la peste 37 de milioane de lei.