Salonul de invenții Euroinvent, organizat pentru prima oară în mediul online
Începând de ieri, timp de trei zile, cercetătorii şi inventatorii din întreaga lume îşi prezintă ultimele inovaţii la cel mai mare salon de invenţii din Europa de Est. Euroinvent va avea loc, însă, pentru prima dată în istorie, numai în varianta online. Euroinvent a ajuns la cea de-a 12-a ediţie şi a devenit un eveniment de tradiţie, recunoscut în lumea ştiinţifică internaţională. Vor fi prezentate peste 500 de invenţii şi proiecte de cercetare, din peste 30 de ţări.
- Salonul de invenții de anul acesta, doar în online
- Peste 350 de proiecte din România și Republica Moldova
De peste cinci ani, Marele Premiu pentru cea mai bună invenție românească de la EuroInvent este oferit de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, partenerul educațional al acestui eveniment.
LĂCRĂMIOARA FRASINEANU, MANAGER DE PROIECT SENATUL ȘTIINȚIFIC - Euroinvent este un reper pentru lumea științifică, de aceea Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține în continuare parteneriatul educațional. Prin premiile oferite de a lungul timpului, și pe care sper sa le oferim și în acest an, încercăm sa sprijinim tinerii și să îi încurajăm spre cariere științifice.
Și în acest an, participarea românească este una semnificativă. Peste 230 de proiecte din România și 120 din Republica Moldova sunt înscrise în competiție.
ANDREI SANDU, ORGANIZATOR EUROINVENT - Euroinvent a fost gândit ca un proiect, ca un festival al creativității început în urmă cu 12 ani, care își dorește sa scoată în evidenta acele creații, acele proiecte, acele invenții, care ne pot îmbunătăți viața pe orice plan ar fi acesta.
- Cum au integrat esteticienii Inteligenţa Artificială în saloanele lor. Clienţii nu mai au surprize la final
- Inteligenţa Artificială va revoluţiona piaţa muncii în următorii 5 ani. Până în 2030, 50% dintre angajaţi...
- Milioane de credincioşi folosesc o aplicaţie creată de doi români. Foloseşte versete din Biblie pentru a-şi...
- Telefonul, de la enigmă la aliat. Cursuri pentru seniorii care vor să devină experți în tehnologie: "Vreau să...
- Aproape jumătate dintre români folosesc AI în viaţa de zi cu zi. Care sunt cele mai utilizate platforme
La această ediție, scopul concursului îl reprezintă identificarea și susținerea unei idei inovatoare îndomenii precum: biologie celulară, nutriție, medicină, cercetare alimentară sauinginerie genetică.
ANDREI SANDU, ORGANIZATOR EUROINVENT - Ne dorim să putem identifica, să scoatem în evidență acele idei care sa fie imediat exemplificate în viața noastră, să fie produse, să fie scoase pe piață.
Evenimentul se va desfășura până sâmbătă, atunci când vor fi premiați câștigătorii. În aceste zile juriul va va analiza toate propunerile, iar cel mai bun proiect românesc va fi premiat de Fundația Dan Voiculescu.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰