Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Facebook va folosi un browser propriu pe Android. Meta va dobândi şi mai mult control asupra datelor utilizatorilor

Aplicaţia Facebook de Android va înlocui componenta oferită de sistemului de operare pentru deschiderea link-urilor, folosită până acum, cu un browser web propriu, bazat pe Chromium.

de Redactia Observator

la 03.10.2022 , 07:38

Meta va dobândi şi mai mult control asupra datelor utilizatorilor Facebook va folosi un browser propriu pe Android - Shutterstock

Meta anunţă o modificare a modului în care sunt gestionate link-urile deschise de utilizatorii smartphone-urilor cu Android în aplicaţia Facebook, modificare ce are toate şansele să stârnească numeroase controverse, potrivit News.ro.

Facebook va renunţa la WebView în favoarea un browser propriu

Până acum, aplicaţia Facebook deschidea link-urile folosind WebView. Aceasta este o componentă a sistemului de operare pe care dezvoltatorii o pot folosi pentru deschiderea link-urilor web, în loc să-şi dezvolte propriile browsere.

Articolul continuă după reclamă

În curând, însă, Facebook va renunţa la WebView în favoarea un browser propriu. Acesta va fi construit pe baza motorului Chromium, dezvoltat tot de Google. Meta spune că face această schimbare pentru securitatea utilizatorilor săi. Compania ar fi observat că utilizatorii nu actualizează la fel de frecvent componentele sistemului de operare, precum WebView, ceea ce-i lasă vulnerabili în faţa atacurilor cibernetice.

Prin această mutare, însă, Meta va dobândi şi mai mult control asupra datelor utilizatorilor, pe care-i va putea urmări mai îndeaproape, în scopul unei targetări cât mai eficiente cu reclame. Gigantul american a fost acuzat chiar recent că injectează cod JavaScript în browser-ele integrate în Facebook şi Instagram, pentru a urmări pas cu pas ce fac utilizatorii după ce deschid un link din aceste platforme.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Tehnologie » Facebook va folosi un browser propriu pe Android. Meta va dobândi şi mai mult control asupra datelor utilizatorilor