Video Scandalul internaţional de spionaj nu a ajuns şi în România. Cîţu: "Sunt atent cu telefonul meu şi ce aplicaţii instalez". Ce este Pegasus şi cum acţionează
Acuzaţii de spionaj internaţional la cel mai înalt nivel! Şefi de stat şi de Guvern, printre care şi preşedintele Franţei, ar fi fost monitorizaţi prin intermediul unui program dezvoltat şi vândut de o companie insraeliană. Scandalul are ramificaţii în 20 de ţări de pe 4 continente.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Liderul de la Elysee, Emmanuel Macron, fostul prim-ministru Edouard Philippe şi alţi membri ai Administraţiei de la Paris au fost vizaţi de potenţiale operaţiuni de monitorizare a telefoanelor de către serviciile secrete din Maroc. Pegasus a fost dezvoltat pentru a intercepta grupări infracţionale, dar ar fi ajuns şi în mâinile unor servicii secrete din întreaga lume. Organizaţii internaţionale au găsit o listă cu 50.000 de numere de telefon care ar fi fost selectate pentru a fi monitorizate. La Palatul Victoria, informaţiile nu au ajuns încă.
"Nu ştiu nimic despre acest program şi sunt foarte atent cu telefonul, ce aplicaţii pun pe telefonul meu", a declart Florin Cîţu. "Este greu de spus dacă suntem pe listă sau nu, dar să plecăm de la o realitate a zilelor noastre: telefonia mobilă, care este extrem de vulnerabilă", a declarat Virgil Bălăceanu, general în rezervă.
Comisia de control al SRI nu a primit nicio sesizare cu privire la programul de spionaj. Oficial, nu sunt informaţii legate despre posibilitatea ca România să fi cumpărat sau să fi folosit Pegasus. "Noi vom centraliza în ultima săptămâna din luna august absolut tot ce apare în presă legat de asemenea posibilităţi şi vom cere punct de vedere Serviciului Român de Informaţii după care vom avea o discuţie cu dânşii sa vedem poziţia lor", a declarat Ioan Cristian Chirteş, preşedintele Comisiei de control SRI.
Până acum, informaţiile arată că, din Uniunea Europeană, doar Ungaria ar fi utilizat softul. Viktor Orban ar fi cumpărat aplicaţia în 2017, după o întâlnire cu fostul şef al Guvernului israelian, Benjamin Netanyahu. Prin intermediul Pegasus, serviciile secrete din Ungaria ar fi urmărit jurnaliştii de investigaţii, politicieni din opoziţie şi jurnalişti critici la adresa guvernului de la Budapesta. Oficialii neagă însă orice implicare.
"Instrumentul tehnologic, să-i spunem software, nu este folosit de Biroul de Informaţii şi agenţia nu a întocmit niciun acord pentru a-l folosi. Vrem să ştim dacă serviciile secrete se află în spatele acestui (n.r. scandal). Şi ce interese secrete sunt în spate", a declarat Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe. "N-aş putea să acuz Ungaria, nu mi-aş permite. Însă Ungaria este interesată de ceea ce se întâmplă în România", a declarat Virigil Bălăceanu, general în rezervă.
Creat în Israel de grupul NSO, software-ul Pegasus acţionează ca un virus. Odată ce ajunge în telefonul mobil, are acces la toate documentele salvate în dispozitiv, inclusiv mesaje, numere de telefon, fotografii, date GPS, cameră foto şi poate asculta apelurile. "Are sedii lângă Tel Aviv şi programul este operaţional din 2010, dar a început să apară în atenţia presei din 2016, atunci când s-a aflat că a ajutat la spionarea unui disident din Emiratele Arabe Unite", a declarat Peter O'Brien jurnalist expert în tehnologie. În Israel, programul este considerat o armă şi pentru a putea fi folosit este nevoie de autorizaţia ministerului Apărării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰