Video Băuturile pe care "se bat" turiştii din Mamaia. Alegerile în vogă de anul acesta i-au surprins pe mulţi
Băuturi fine, răcoritoare. Cele mai sofisticate variante le găsim zilele acestea pe litoral. Barmanii au făcut din prepararea cocktailurilor o adevărată artă. În Mamaia Nord, în topul preferințelor turiștilor sunt mixurile colorate și, culmea, cu puţin alcool.
"Aici avem un Fuji-Fog. Reprezentarea fiind un gin japonez, împreună cu un lichior de cireşe, adus din Japonia, puţin fresh de lămâie. Iar pentru că este foarte cald afară, am venit cu o gheaţă carbonică şi o vom activa puţin", arată un barman. Pe plajele cu pretenții, căldura nu se tratează cu bere rece sau sucuri puse la gheaţă. Există și oferte de lux.
Băuturi în vogă la Mamaia
Barmanii spun că, în această vară, în trend sunt cocktailurile pe bază de gin. "Un astfel de cocktail variază între 39 şi 49 de lei. Avem şi o ginotecă şi lumea poate varia ginul tonic pe care-l doreşte. Noi tot timpul recomandăm pe partea de plajă să se consume cât mai puţin alcool şi cât mai multe băuturi răcoritoare", spune Antonio Băluţă, manager bar.
Cea mai bună variantă, însă, o reprezintă cocktailurile din fructe sau limonadele. "Foarte bine diluate cele cu gheaţă pisată, cu mentă multă, cu lămâie. Mojito este cel mai bine vândut, Hugo e pentru doamne. Dar Mojito este recomandarea mea pentru zilele însorite, caniculare", a precizat Laurențiu Bartosin, barman.
- În vacanţă cu animalul de companie: tot mai multe hoteluri pet friendly în România. "N-au plecat nici cu...
- Vacanţă cu cortul la mare, în Vama Veche. Cum arată experienţa în 2023 şi ce s-a schimbat radical
- Distracţia de 10 minute de la mare care costă mai mult ca o noapte de cazare în Mamaia. Turiştii spun că-şi...
Cât mai puţin alcool pe plajă
Medicii și barmanii recomandă mai puţin alcool pe plajă. "Important este să nu consumăm alcool, pentru că alcoolul accentuează şi mai tare procentul de deshidratare. Este bine să consumăm cantităţi adecvate de apă, în principal apă, dar şi alte lichide, doi litri, trei litri şi uneori şi patru, dacă stau foarte mult la soare şi la căldură şi se deshidratează", recomandă Mihaela Iftene, nutriţionist.
Urmează zile caniculare la malul marii. Vineri, termometrele vor arăta peste 34 de grade Celsius.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰