Video Cât costă o asigurare de călătorie și ce riscuri acoperă în vacanță
Înainte să plecați în vacanță, luaţi serios în calcul varianta unei asigurări de călătorie. Nu e vorba doar de cea medicală. Există polițe care vă pot despăgubi dacă vi se fură portofelul sau banii retrași de la bancomat, dacă vi se pierd bagajele, vi se anulează zborul sau chiar dacă vă răniți în timpul unui sport de agrement. Unele opțiuni costă doar câțiva lei şi, în caz de urgenţă, vă pot salva concediul.
Înainte de vacanță, majoritatea românilor își verifică pașaportul, valiza și bugetul. Puțini, însă, își verifică polița de asigurare. Sau, mai grav, nici nu au una. Iar în caz de necaz, prețul pentru un moment de neatenție poate fi mai mare decât toată vacanța la un loc.
Puţini ştiu că poliţele acoperă de exemplu paguba dacă hoţii ne fură suma retrasă de la bancomat.
"Ţi-ai retras banii, ţi-au fost furaţi. Anunţi poliţia şi asiguratorul, e procedura simplă. Trebuie să notifici online şi să ataşezi documentul de la poliţie şi extrasul bancar să se vadă bancomatul şi suma pe care ai retras-o. O poliţa pentru 7 zile, în Europa, pentru o persoană costă 150 de lei", spune Marius Constantinescu, broker asigurări.
La fel de utile sunt și asigurările pentru bagaje pierdute, zboruri întârziate sau chiar anulate. Pentru cei care pleacă în vacanță cu mașina, există polițe care ne rambursează banii de tractări, cazare de urgență sau reparații în service-uri locale.
"Când plecăm cu mașana ne facem asigurări, o asigurare în plus, am fost pățiți, am rămas cu mașană în drum și de atunci ne facem", spune un turist.
Dacă plecați cu copilul sau cu animalul de companie, se pot face asigurări personalizate. Și există inclusiv polițe speciale pentru sporturi riscante, de la drumeții montane până la scufundări.
"Odată ajunşi într-o ţară străină, ai o mare problemă. Nu ştii costurile, nu ştii limba şi nu ştii procedurile medicale. Având un asigurator în spate, dai un telefon si esti direcţionat", spune Marius Constantinescu, broker asigurări.
O asigurare completă, care să acopere toate riscurile existente într-o vacanţă ajunge la 450 de lei pe săptămână.
Există şi varianta gratuită pentru a avea măcar asigurare medicală. Este vorba de cardul european de sănătate, cu care avem acces în unităţi medicale de stat în toată zona Uniunii Europene şi în Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția și Regatul Unit. Nu acoperă serviciile private de asistență.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰