Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cele mai mici țări din lume. Una din ele este mai mică decât Bucureștiul

Cele mai mici țări din lume au o suprafaţă mai restrânsă decât multe orașe, inclusiv București, capitala României. Iată care sunt cele mai mici state din lume. 

de Redactia Observator

la 11.04.2024 , 17:00

Cele mai mici țări din lume. Una din ele este mai mică decât Bucureștiul Cele mai mici țări din lume. Una din ele este mai mică decât Bucureștiul - Shutterstock

Deși mulți știu care sunt cele mai mari state din lume, puțini știu care sunt și cele mai mici. În top 10 sunt incluse teritorii din Europa

Vatican este cel mai mic stat din lume ca suprafață

„Statul Oraşului Vatican” este cel mai mic stat din lume, nu doar din punct de vedere al suprafeţei, dar şi din punct de vedere al numărului de locuitori. Microstatul de 44 hectare a fost inclus pe lista Patrimoniului UNESCO, în urmă cu 20 ani, aici regăsindu-se numeroase construcţii şi opere de artă apreciate de întregul mapamond.

Articolul continuă după reclamă
  • Suprafaţă: 0,44 kilometri pătraţi
  • Populaţie: 800 locuitori
  • Capitala: oraşul Vatican
Pe acelaşi subiect

 Topul este completat de alte 9 țări 

Monaco

Situat pe Coasta de Azur, principatul Monaco este cel mai dens populat stat din lume, cu mai bine de 18.000 locuitori/kilometru pătraţi. Cămin al bogătaşilor din întreaga lume, Monaco are o rată a şomajului inexistentă (0%), precum şi cea mai ridicată speranţă de viaţă din lume (de aproape 90 ani

  • Suprafaţă: 1,98 kilometri pătraţi
  • Populaţie: 36.000 locuitori
  • Capitala: Monaco

San Marino

Republica San Marino este o enclavă în centrul Italiei, fiind ţara cu cea mai mică populaţie dintre toate membrele Consiliului Europei. Economia microstatului se bazează în special pe turism, servicii şi finanţe, fiind una dintre cele mai bogate ţări din lume, din punct de vedere al PIB-ului per cap de locuitor. De asemenea, San Marino are printre cele mai scăzute rate ale şomajului din Europa. 

  • Suprafaţă: 61 kilometri pătraţi
  • Populaţie: 32.000 locuitori
  • Capitala: oraşul San Marino

 Liechtenstein

Aşezat în totalitate la poalele Alpilor, Liechtenstein este cel mai mic şi cel mai bogat stat în care se vorbeşte limba germană. Economia ţării se bazează pe sectorul financiar, capitala Vaduz fiind cunoscut drept unul dintre paradisurile financiare europene. Cu o rată a şomajului de sub 1,5%, Lichtenstein este una dintre ţările ce nu a avut de suferit de pe urma crizei financiare mondiale.

  • Suprafaţă: 160 kilometri pătraţi
  • Populaţie: 36.000 locuitori
  • Capitala: Vaduz

Malta

Malta este ţara cu cea mai micuţă capitală din Europa, Valetta, ce se întinde pe o suprafaţă de 0,8 kilometri pătraţi. Statul insular cu ieşire la Marea Mediterană este cunoscut în special ca destinaţie turistică, având nouă situri incluse pe lista Patrimoniului UNESCO.

  • Suprafaţă: 316 kilometri pătraţi
  • Populaţie: 397.000 locuitori
  • Capitala: Valetta

Andorra

Principatul Andorrei se află în sud-vestul Europei, fiind una dintre ţările ce nu se bucură de ieşire la mare. ţara este recunoscută drept un paradis fiscal, însă şi turismul aduce un important procent din PIB. Micul principat se mândreşte cu „cea mai înaltă” capitală europeană, Andorra la Vella, aflată la o altitudine de 1.023 metri peste nivelul mării.

  • Suprafaţă: 468 kilometri pătraţi
  • Populaţie: 85.000 locuitori
  • Capitala: Andorra la Vella

Luxemburg

Luxemburg este una dintre destinaţiile favorite ale miliardarilor de pe toate continentele, în special datorită confidenţialităţii cu privire la operaţiunile bancare şi a politicilor fiscale. Statul cu cei mai avuţi locuitori din Uniunea Europeană este un important centru financiar mondial, iar capitala sa are printre cele mai costisitoare proprietăţi imobiliare din vestul continentului.

  • Suprafaţă: 2.586 kilometri pătraţi
  • Populaţie: 512.000 locuitori
  • Capitala: Luxemburg

Cipru

Cipru a fost multă vreme unul dintre cele mai cunoscute paradisuri financiare din lume, însă recenta criză mondială şi măsurile implementate de autorităţi au afectat puternic averile miliardarilor. Statul insular a solicitat ajutorul Uniunii Europene pentru a depăşi dificultăţile economice, însă condiţiile solicitate la schimb au nemulţumit mare parte a populaţiei.

  • Suprafaţă: 9.251 kilometri pătraţi
  • Populaţie: 1,1 milioane locuitori
  • Capitala: Nicosia

Kosovo

Independenţa Republicii Kosovo este recunoscută de 108 state membre ale Naţiunilor Unite şi de 23 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, în timp ce ţări precum Serbia, Rusia sau China au ridicat obiecţii. Kosovo este membru al Fondului Monetar Internaţional (FMI), al Băncii Mondiale şi al altor organizaţii internaţionale reputate.

  • Suprafaţă: 10.887 kilometri pătraţi
  • Populaţie: 1,7 milioane locuitori
  • Capitala: Pristina

Muntenegru

Fosta republică iugoslavă este membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Amplasat în sud-estul Europei, Muntenegru are ieşire la Marea Adriatică şi este considerată a fi o destinaţie turistică interesantă şi accesibilă din punct de vedere financiar, în special pentru buzunarele europenilor din vestul continentului.

  • Suprafaţă: 13.812 kilometri pătraţi
  • Populaţie: 625.000 locuitori
  • Capitala: Podgorica
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Cele mai mici țări din lume. Una din ele este mai mică decât Bucureștiul