Antena Meniu Search
x

Video "Dumnezeu este în sufletul nostru, nu contează de unde iei lumină". Condiţii de vis pentru românii care au ales să facă Paştele pe litoralul bulgăresc

Departe de ţară, dar nu şi de tradiţii, românii au sărbătorit Paştele cum se cuvine şi în vacanţe. Pe litoralul bulgăresc, turiştii din ţara noastră au mers cu autocarele la biserici pentru a primi Lumină în acelaşi timp cu localnicii. Indiferent că au fost la prima experienţă de acest gen sau că revin an de an, conaţionalii noştri spun că au fost primiţi ca fraţii şi în condiţii de vis. Pe insulele din Grecia, vizitatorii au avut parte de slujbe înălţătoare, dar şi de focuri de artificii impresionante, un obicei iubit de către eleni. 

de Denisa Dicu

la 05.05.2024, 19:34

Vezi și

Sute de români au asistat la slujba de Înviere în Obrocişte, la cinci kilometri de Albena. După ce au fost preluaţi cu autocarele de la hoteluri, turiştii din ţara noastră au umplut curtea bisericii la liturghie, care s-a ţinut şi în română.

Condiţii de vis pentru românii care au ales să facă Paştele pe litoralul bulgăresc

Turişti: Fascinant, înălţător! Este pentru prima dată când vin în Bulgaria. 

- Dumnezeu este în sufletul nostru, nu contează de unde iei lumină. Că eşti în Bulgaria sau altă ţară. 

Pe acelaşi subiect

Pentru mulţi români, Paştele în Bulgaria a devenit o tradiţie. Sunt mulţumiţi de condiţiile din hoteluri, dar, mai ales, de primirea bulgarilor, care îi tratează ca şi cum ar face parte din familie. 

Turist: Ne-au primit cu braţele deschise, ce mai încolo şi încoace. Nu am mai fost pe litoralul românesc de foarte mult timp. 

După ce s-au trezit, turiştii români au primit vizita unui preot pentru slujba din ziua de Paşte. Apoi au încins o horă alături de bulgari. 

Dima Pusnava, manager lanţ hotelier: Diseară avem iar program în toate hotelurile câte ceva. Ne ţinem de cuvânt ca oamenii care au venit să facă Paştele la noi să se simtă bine. 

Şi, cum vremea a fost favorabilă, multe familii au petrecut timpul pe malul mării. 

Denisa Dicu, reporter Observator: În așteptarea mesei de Paște, turiștii au ieșit și pe plaja pentru a se bucura de soare, de briza marii, dar si de nisipul fin.

Copiii s-au jucat fotbal şi au înălţat zmeie, în timp ce adulţii s-au relaxat pe şezlonguri. Pentru mulţi dintre ei, vacanţa a venit la fix, după ce au trecut prin momente grele. 

Turişti: Suntem de la Slănic, de unde s-a produs spărtura. Am fugit ca să scăpăm de problemă. Când ne întoarcem, om vedea. 

Ouă roşii pentru românii din Grecia 

În Grecia, românii au mers la biserici în noaptea de Înviere cot la cot cu localnicii şi au spus împreună - Hristos a Înviat.

Pe insula Skopelos, ouăle roşii au fost expuse de taverne la loc de cinste, alături de creveţi sau alte mâncăruri tradiţionale. În Thassos şi în Chios, turiştii s-au bucurat de focuri de artificii care le concurează pe cele de revelion. 

Lupta cu rachete se duce între parohii rivale, care încearcă să nimerească turlele adverse. Ziua de Paşte a fost petrecută apoi pe ritmuri greceşti, cu steaguri româneşti dar şi elene. 

Pa plaje, copiii au profitat de vremea bună şi au participat la vânătoare de ouă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Observator » Travel » "Dumnezeu este în sufletul nostru, nu contează de unde iei lumină". Condiţii de vis pentru românii care au ales să facă Paştele pe litoralul bulgăresc