Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Expoziţie inedită la Noaptea Muzeelor. Chihlimbar baltic, provenit din contrabandă și capturat de către procurorii DIICOT

 În noaptea dedicată culturii, Noaptea Muzeelor, la mare căutare au fost castelele, unde s-au susţinut şi concerte şi proiecţii video. Iar unde a fost cer senin, oamenii s-au înghesuit să admire stelele prin telescop. 

de Redactia Observator

la 15.05.2022 , 12:53

Castelul Bran a fost destinaţia preferată a braşovenilor, dar şi a turiştilor ajunşi aici de Noaptea Muzeelor. La nici două ore după ce a început evenimentul, 3.000 de oameni erau deja la coadă. Au avut parte de un tur nocturn al reşedinţei preferate a Reginei Maria, dar şi de un concert special în Sala de muzică. 

Alexandru Prișcu, reprezentant administrație: Vizitatorii au şansa de a vizita, de a explora camerele castelului Bran cu lumini. (...) Un moment artistic în sala de muzică a reginei Maria, duet de acordeon şi vioară clasică, cafe concert.  

Proiecţii luminoase pe Castelul Corvinilor, la Noaptea Muzeelor 

Vezi și

Şi Castelul Corvinilor a strălucit de Noaptea Muzeelor. Zidurile au fost folosite pentru o proiecţie în care a fost redată vizual istoria meleagurilor hunedorene. Cei prezenţi la eveniment spun că au avut parte de momente unice, într-un cadru de poveste. 

Pe acelaşi subiect

A fost foarte interesant, se vedea castelul ieşit din relief şi toată istoria am văzut-o pe repede înainte, a spus o femeie.

Şi la Sinaia, turiştii au stat mai bine de o oră la coadă pentru a vizita Pelişorul. Oamenii s-au plimbat prin sălile cu exponatele regale. Cea mai admirată a fost Camera de Aur, unde se află și caseta care conține inima reginei Maria!

Degustări de bucate tradiţionale, la Noaptea Muzeelor 

La Sibiu, turiştii au trecut de la atmosfera regală, la cea ţărănească. A fost aglomeraţie mare la muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Atelierele meşteşugăreşti şi preparatele tradiţionale ardeleneşti i-au încântat pe turişti. 

În aer liber mi se pare cel mai frumos loc. (..) Am servit nişte tocăniţă de cartofi făcută la ceaun şi de mămăligă cu brânzică, făcuta ca în Ardeal, spune o turistă.  

Morile de vânt şi căsuţele de pe vremea bunicilor au fost luminate, aşa că, turiştii au profitat de ocazie pentru a face fotografii. 

La Iaşi, de Noaptea Muzeelor, cel mai căutat loc a fost Palatul Culturii, care găzduiește patru muzee. 

Andrei Apreotesei, manager Ateneu Iaşi: Peste o mie de obiecte de artă, mobilier vechi, obiecte de cultură, literatură le găsiţi în saloanele ateneului.  

Oamenii au putut vizita de aici, ce-i drept virtual, şi alte muzee din judeţ, cu ajutorul ochelarilor cu realitate augmentată. 

Și la Bistrița complexul muzeal a fost deschis. Oamenii au fost încântați, în special, de expoziția uniformelor militare din cele două războaie mondiale.

Expoziţie de chihlimbar baltic, provenit din contrabandă, la Noaptea Muzeelor 

Iar la Muzeul Județean din Buzău, turiştii s-au bucurat de o expoziţie cu totul inedită. Aceştia au admirat sutele de kilograme de chihlimbar baltic, provenit din contrabandă și capturat de către procurorii DIICOT. Valoarea totală a chihlimbarului confiscat este aproximativ 1,2 milioane de dolari.

Gălăţenii au avut şi ei parte de o noapte magică la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Aici, vizitatorii au admirat salonul de acvacultură cu peşti exotici rari.

Mi-a plăcut foarte mult au fost peştii dinozaurii, spune un copil.  

Cerul senin a adus mulţi vizitatori şi la Observatorul Astronomic. 

M-am bucurat de craterele lunii şi a fost foarte interesant. Este prima dată când le-am văzut aşa aproape, spune un turist.  

Peste 210 entităţi culturale din 87 de localităţi au fost deschise publicului, sâmbătă noaptea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Travel » Expoziţie inedită la Noaptea Muzeelor. Chihlimbar baltic, provenit din contrabandă și capturat de către procurorii DIICOT