Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Omul care dă timpul exact în Iaşi de o jumătate de veac: "M-am angajat înainte de primul cutremur. Am stat tot timpul ăsta cu el"

De 96 de ani, la Iași, ora exactă este dată de ceasul din turnul Palatului Culturii. Nu există om care să fi trecut prin inima Moldovei şi să nu ştie impozanta clădire. Ce nu ştiu, însă, vizitatorii, e că de aproape jumătate de secol, ceasul e în grija unui singur om.

de Clara Mihociu

la 17.10.2021 , 21:22

Ion Cristea ne poftește ca la el acasă în Turnul cu Ceas al Palatului Culturii din Iași. De aproape jumătate de veac, aici îşi petrece cea mai mare a timpului, iar ceasul de care are atâta grijă i-a devenit copil de suflet.

Ion Cristea, ceasornicar: M-am angajat înainte de primul cutremur... m-am angajat aici și am avut grijă de ceas, l-am restaurat. Am stat tot timpul ăsta cu elBate sferturile de oră și ora. Este o mașinărie care merge zi și noapte.

O mașinărie pe care, din păcate, doar el mai știe să o îngrijească. De altfel, ăsta e şi cel mai mare regret al lui Ion Cristea: nu are pe mâinile cui să lase bijuteria pe care o îngrijeşte de-o viaţă. 

Vezi și

Clara Mihociu, reporter Observator: Întregul sistem al ceasului din turnul Palatului Culturii din Iași se întinde pe trei etaje. Asta înseamnă că are o lungime de aproape 25 de metri,  cântărește câteva tone și are sute de piese... şi de tot acest sistem se ocupă o singură persoană.

Pe acelaşi subiect

Omul care dă timpul exact în Iaşi

Ion Cristea, ceasornicar: Am încercat să las aici niște urmași, au venit aici două-trei luni și când au văzut despre ce e vorba au rupt-o la fugă.

La fiecare oră fixă, cele opt clopote ale ceasului cântă Hora Unirii. La fiecare oră fixă și... de fiecare dată când vrea Ion Cristea.

Ion Cristea, ceasornicar: Acum vă pun imediat încă o dată... (cântă hora unirii ceasul). Şi, dacă vreți, vă mai pun o dată.

Ceasul a fost instalat în turn la comanda arhitectului Ion Berindei, fiind adus tocmai din Germania. Autorităţile vremii voiau să-i dea clădirii, pe-atunci Palatul Administrativ şi de Justiţie, o încărcătură istorică. Melodia ceasului se putea auzi de la doi kilometri distanţă. Astăzi, internetul face ca ora exactă de la Iași să se audă în toată lumea. 

Ion Cristea, ceasornicar: Am pus Hora Unirii pe internet. Poate fi accesată în Canada, la Chișinău oriunde în lume... cu acest dispozitiv.

Orologiul specific mai degrabă catedralelor catolice din Vestul Europei e o raritate în România. "Acolo, haideți să vă arăt, e o urmă de la o schijă din al doilea Război Mondial".

Absolvent al facultăţii de Limba Română și Istorie, Ion Cristea a devenit expert restaurator în mecanică fină și orologie, din pasiune. E unul dintre puținii și ultimii din țară. 

Coralia Costaș, reprezentant Palatul Culturii Iași: Este un ajutor neprețuit pe care colegul nostru ni-l furnizează. Ceasul este o raritate, mecanismul acesta e rar întâlnit în România.

Ion Cristea, ceasornicar: E ceva deosebit, deosebit. Măsoară timpul... timpul... 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Evenimente » Omul care dă timpul exact în Iaşi de o jumătate de veac: "M-am angajat înainte de primul cutremur. Am stat tot timpul ăsta cu el"