Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Oferte turistice de Crăciun 2023. În Maramureş, hotelierii promit preţuri ca anul trecut şi surprize pentru toate gusturile

Pachete turistice pentru Crăciun la acelaşi preţ ca anul trecut! Este oferta de care au parte turiștii ce aleg să-și petreacă sărbătorile de iarnă în stațiunea Cavnic din județul Maramureș. Chiar dacă prețurile au crescut, iar în domeniul turismului se preconizează creşteri de TVA, administratorii vor să-i convingă pe turişti să îşi petreacă sărbătorile la ei.

de Redactia Observator

la 19.09.2023 , 08:48

Peisaje de basm, copaci îmbrăcați în haine albe și condiții perfecte pentru schi. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care turiștii aleg Cavnicul când vine vorba de sărbătorile de iarnă.

Pachete turistice de Crăciun în Maramureş 2023

Până atunci însă, la domeniul schiabil se fac ultimele pregătiri.

Vezi și

Alexis Bourceanu, administrator pârtie schi: Asta este pârtia neagră, cea mai grea din domeniul nostru schiabil şi a rămas ultima fără telescaun. Acum o să fie gata şi acesta la 1 Decembrie, sperăm noi să se învârtă cablul, să funcţioneze. 

Pe acelaşi subiect

Iar vestea că preţurile vor rămâne neschimbate, faţă de anul trecut, este un alt motiv de bucurie. 

Turistă: Pentru noi vacanţa de iarnă înseamnă Maramureş. Şi practic în fiecare an sau de câte ori am avut posibilitatea, am ales să petrecem sărbătorile de iarnă în Maramureş. Revenim cu plăcere de fiecare dată. Ne bucurăm foarte tare că gazdele noastre din Maramureş  au optat să crească preţurile pentru a-şi atrage turiştii. 

Preţuri avantajoase pentru turişti de Crăciun 2023

La o pensiune turistică din staţiunea Cavnic, telefoanele au început deja să sune pentru rezervări. Cele mai multe din străinătate. 

Gabriel Costinar, administrator pensiune: Turiştii străini, din ce am observat în ultimii ani, caută produsele tradiţionale. Caută tradiţia de la noi din zonă. Caută ceva ce nu au la ei în ţară. 

Aici, pachetul de Crăciun costă 950 de lei și include 4 nopți de cazare, demipensiune și masa festivă. La vile, camera pentru aceeași perioadă este de 750 de lei și include micul dejun. Nu doar ofertele de Crăciun rămân neschimbate. Iubitorii sporturilor de iarnă se vor putea bucura în acest sezon de skipass-uri la același tarif de 150 de lei, ca în 2022.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Oferte turistice de Crăciun 2023. În Maramureş, hotelierii promit preţuri ca anul trecut şi surprize pentru toate gusturile