Video Ofertele early booking, în atenția românilor. Cât costă șapte nopți de cazare, cu toate mesele incluse, la un resort din nordul staţiunii Mamaia
Suntem doar în ianuarie, dar românii îşi fac deja planuri pentru vacanţa de vară. Iar momentul ales este într-adevăr unul bun. Asta pentru că în această perioadă, ofertele early booking sunt foarte tentante. Vorbim de preţuri reduse la jumătate sau chiar mai mici. Hotelierii de pe litoralul românesc, de exemplu, vin cu discounturi de până la 60%.
Ca să atragă clienţi, un resort din nordul staţiunii Mamaia cere pe şapte nopti de cazare, cu toate mesele incluse, 500 de euro de persoană.
Cristina Belu, manager complex: Condiţiile diferă în funcţie de procentul de discount ales şi de oferta specială. Un pachet cu early booking se achită în două rate egale, la termene de plată.
Aşa au procedat mai mulţi manageri de pe litoral.
Andreea Filip: Un hotel de patru stele din staţiunea Mamaia vine cu un discount de 20% pentru cei care achită integral sejurul până la data de 31 ianuarie. Reduceră de 10 sau 15% sunt şi pentru cei care plătesc în martie, sau aprilie.
- Metoda prin care unii români fac bani imediat după sărbători. Nu le trebuie decât conexiune la Internet
- Plajele de pe litoral care ar putea deveni istorie. Marea roade în fiecare zi din uscat
- Legendarul Hotel Rex de 5 stele a fost scos la vânzare. Gigi Becali a oferit 10 milioane de euro pe el, dar s-a...
Elena Drăghici, şef recepţie: Dacă în full sezon, tarifele pornesc de la 600 de lei, cazare în cameră dublă cu mic dejun inclus, pentru cei care doresc să beneficieze de un discount de 20%, tarifele sunt de 580 de lei, cazare cu demipensiune, iar cei care nu doresc demipensiune, avem un discount de 10%, tariful fiind de 540 de lei pe noapte.
Preţurile pornesc de la 60 de lei pe noapte în Eforie Nord
Agenţiile de turism se întrec în oferte şi pentru celelalte staţiuni de la Marea Neagră. Preţurile pornesc de la 60 de lei pe noapte în Eforie Nord şi ajung la 99 de lei în Olimp. Sunt, însă, alte condiţii de îndeplinit.
Ştefan Necula, manager agenţie de turism: Reducerea înscrieri timpurii este condiţionată de anumiţi factori cum ar fi: nu îşi pot anula rezervările în cazul în care nu mai doresc să vină.
Cei care nu vor să aştepte până la vară, pot veni la mare mai devreme, cu ocazia Sfântului Valentin, sau de 8 Martie.
Cristina Belu, manager complex: Ofertele de early booking sunt pe o perioadă mai lungă, însă, odata cu alte sărbători, respectiv 8 Martie sau Valentine s Day, avem alte oferte speciale, de obicei cu un discount mai avantajos, însă şi cu condiţii de plată mai stricte.
Rezervările timpurii pentru sejururi pe litoralul românesc se datorează, cu siguranţă şi temperaturilor ridicate din această perioadă, care ne duc mai uşor cu gândul la vacanţa de vară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰