Video Legendarul Hotel Rex de 5 stele a fost scos la vânzare. Gigi Becali a oferit 10 milioane de euro pe el, dar s-a răzgândit
E un reper al staţiunii Mamaia şi primăria Constanţa nu-l vrea! E vorba de faimosul Hotel Rex, a cărui construcţie a fost începută de însuşi regele Carol al II lea, lăsat de izbelişte de mai mulţi ani, iar acum e de vânzare. Municipalitatea nu vrea să îl cumpere pe motiv că n-are ce să facă cu el.
Inaugurat în 1938, Grand Hotel Rex a devenit rapid o emblemă a litoralului românesc. Era loc de întâlnire pentru clasa politică, diplomaţi şi lumea bună din cercurile mondene.
Iolanda Nanu, fostă angajată Grand Hotel Rex: Un hotel în care întotdeauna au venit oameni de înaltă clasă: pictori, oameni de ştiinţă, actori, medici renumiţi se întâlneau din toate colţurile lumii.
Cristian Bărghălescu, fost secretar de stat Turism: Acolo se desfăşurau şi marile banchete după grand prix-urile care se desfăşurau pe lacul Sutghiol.
După venirea la putere a comuniştilor, reuniunile de gală au fost înlocuite cu baluri sindicaliste, iar artiştii şi intelectualii s-au transformat mai ales în membri de partid.
- Persoanele intoxicate cu insecticid la un hotel din Râmnicu Vâlcea, rămase la aceeaşi cazare. Două victime au...
- A mers special în Bulgaria ca să petreacă noaptea la hotel cu un urs de pluş: "Te poți ghemui lângă el, nu...
- Începe construcția Hotelului de Gheață din Munții Făgăraș. Când sunt aşteptaţi primii oaspeți
Iolanda Nanu, fostă angajată Grand Hotel Rex: Era o reală plăcere să fii pe tura de noapte şi să aştepţi să iasă doamnele din lift cu toalete stilate, care la noi nu se găseau. când se cobora la masă, se cobora ca la un eveniment festiv. aşa am apucat eu rexul în 1988.
Acum, hotelul Rex este deţinut de fosta soţie a lui Dan Adamescu, Carmen Palade
Hotelul de cinci stele îşi pierde, încet, încet din strălucire. În urmă cu 11 ani, loveşte dezastrul.
Andreea Filip, reporter Observator: În 2011, acoperişul hotelului de cinci stele a luat foc în putere nopţii. Au ars 400 de metri pătraţi, dar a fost afectat şi mobilierul din mai multe cameră. Însumat prejudiciul a depăşit 30 de mii de euro. În 2013 a fot renovat parţial, iar din 2014 este închis. Celebrele arcade din zona Rex. Cred că nu există turist care să fi fost pe aici şi să-şi fi făcut măcar o poză în această zonă. Acum, o ruină.
Acum, hotelul Rex, care are un teren de 10.000 de metri pătraţi, este deţinut de fosta soţie a lui Dan Adamescu, Carmen Palade. George Becali a fost o lungă perioadă interesat să îl cumpere, dar în 2018, omul de afaceri şi-a retras oferta de 10 milioane de euro. Susţinea la acea vreme, că actele de proprietate nu ar fi în regulă.
Bogdan Bola, avocat: Sunt dezvoltatori imobiliari interesaţi, însă un astfel de simbol al constanţei ar putea fi administrat de primărie mai ales că nu avem foarte multe obiective turistce care să fie puse în valoare, ar putea fi redat către comunitate.
Ministerul Culturii a refuzat să îşi exercite dreptul de preemţiune
Ministerul Culturii a refuzat să îşi exercite dreptul de preemţiune şi a pasat decizia la Primăria Constanţa. Edilul a spus pas.
Vergil Chiţac, primarul Constanţei: Eu prefer ca locul ăsta să meargă la un privat care să mişcă mult mai repede şi cu banii lui şi poate hotelul rex să-l redea funcţiunii sale/ce să facă primăria acolo?Primăria nu poate să facă activităţi hoteliere că noi nu putem fi shareholders în economie, nu? Nu ăsta e rolul unei primării.
Nu e singurul loc cu potenţial turistic uriaş din Mamaia care riscă să fie pierdut pentru totdeauna. Şi pasarela regală, o bijuterie arhitecturală proiectată în stil modernist, a fost îngropată sub tone de nisip în urmă cu un an, pentru conservare. Pasarela ar trebui reabilitată, însă şansele sunt mici, din cauza unor neînţegeri între Ministerul Economiei şi cel al Culturii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰