Antena Meniu Search
x

Video Peştera Bolii din Hunedoara, locul unde veneau fetele nemăritate și se rugau să-şi găsească ursitul

Peştera Bolii, din judeţul Hunedoara, este un loc impresionant, mai puţin cunoscut turiştilor. O cavernă de o jumătate de kilometru, în jurul căreia s-au ţesut, în ultimele sute de ani, legende despre jupânese îndrăgostite, spirite care încă bântuie labirinturile, ori despre care întregi cu aur, ascunse aici pe vremea romanilor. Grota este îngrijită acum de o mână de voluntari, care spun poveştile locului turiştilor dornici să le asculte.

Diana Speretoiu
de Diana Speretoiu

la 09.10.2022, 09:46

Vezi și

Imre e trecut de 80 de ani. De mic copil, Peştera Bolii a fost locul lui preferat.

În cavernă, îşi imagina aventurile din Jules Verne sau Robinson Crusoe. Acum, poveştile sale îi poartă pe turişti în vremuri de legendă.

Imre Szuhnek, voluntar: Era un loc unde fugeai de la şcoală şi veneai şi visai aventuri. Când ne-au lăsat părinţii deja veneam şi dormeam aici o noapte. Eram încântaţi. 

Peştera Bolii, care şi-a luat numele de la nobilul Bolia din Zarand, a fost amenajată de voluntari. Localnici, salvamontişti sau mineri au lucrat din răsputeri să construiască podurile din peşteră şi să introducă iluminatul.

Pe acelaşi subiect

Imre Szuhnek, voluntar: Când s-a turnat primul pod, veneau mineri din Lupeni cu biciclete şi stăteau și 24 de ore să ne ajute, voluntar. Acum chiar dacă plătim, nu prea găsim cu cine să lucrăm. 

Peștera Bolii. Oamenii locului spun că aici veneau fetele nemăritate şi se rugau să-şi găsească ursitul

De-a lungul existenţei sale, caverna a fost adăpost pentru negustori ori armate întregi. Printre cei care au vizitat peştera a fost şi împăratul Iosif al II-lea. Oamenii locului vorbesc de comori ce ar fi ascunse în labirinturi. Până acum, n-a găsit nimeni aurul. Nu este însă, singurul mit. 

Una dintre legendele Peşterii Bolii este legată chiar de acest loc, care este asemănat cu o inimă răsturnată. Oamenii locului spun că aici veneau fetele nemăritate. Se aşezau pe această piatră şi se rugau să-şi găsească ursitul. Din cauza curenţilor, lipsesc stalactitele şi stalagmitele, dar imaginile impresionate de aici te fac să revii măcar o dată. Pentru că nu este foarte bine promovată, grota plină de mister este descoperită mai mult întâmplător.

Pentru că are o acustică perfectă, în peşteră au fost organizate concerte şi expoziţii. Aici au fost filmate şi două filme documentare. Un bilet de intrare costă 2,5 lei pentru copii, 5 lei pentru studenţi şi pensionari şi 10 lei pentru restul adulţilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Observator » Travel » Peştera Bolii din Hunedoara, locul unde veneau fetele nemăritate și se rugau să-şi găsească ursitul