Video Reacţia turiştilor străini, veniţi pentru prima oară la Sibiu. România le-a întrecut aşteptările: "Sunt surprins!"
Cu o istorie bogată, oraşul Sibiu a devenit de mulţi ani unul dintre cele mai căutate din ţara noastră. Iată ce îi atrage atât de mult pe turişti acolo.
Armonia perfectă între arhitectura medievală şi cea contemporană, straduţele înguste şi cochete, bisericile fortificate şi peisajul unic îi fac pe oameni să se îndrăgostească de Sibiu. După deschiderea internaţională din 2007, când a fost Capitală Europeană a Culturii, oraşul transilvănean a devenit un magnet pentru turişti. "Are foarte multe obiective de vizitat. Spectacole foarte multe, locul este foarte artistic. Am văzut şi foarte multă artă de stradă. Hotelurile sunt foarte frumoase, locul este foarte frumos, oamenii sunt extraordinari de buni", spune o turistă.
Vacanţă la Sibiu. Preţuri accesibile: cât costă cazarea
Şi preţurile sunt accesibile. La o pensiune aflată în apropierea centrului istoric, o cameră dublă costă 150 de lei pe noapte. "Indiferent de buget, până la urmă cred că există posibilitatea să vizitezi, să te bucuri, să faci lucruri deosebite într-o vacanţă", crede o femeie. "Avem două săptămâni vacanţă, din care o săptămână stăm aici. Eu m-am născut aici, deci vin oricând cu foarte multă plăcere", mărturiseşte un bărbat.
Comparativ cu anul trecut, numărul turiştilor este în creştere, însă tendinţele s-au schimbat faţă de perioada de dinainte de pandemie. "Dacă până înainte de pandemie circulau mult în grupuri şi vedeam autocarele care umpleau parcările, de doi ani încoace au început să circule mult mai mult individual", explică Adela Dadu, ghid turism.
- Motivele pentru care turiştii români aleg Bulgaria, în locul litoralului românesc. Economie chiar şi de 600 de...
- "Wow, e distrus!" Castelul Huniade, în paragină de ani buni, a ratat finanţarea prin PNRR. Autorităţile acuză...
- Românii care dau viaţa la oraş pe un trai idilic. În paragină, cu 100 de locuitori, o comună revine la viaţă:...
Reacţiile turiştilor străini ajunşi la Sibiu
Tot din cauza contextului internaţional, turiştii străini sunt tot mai puţini. Cei care totuşi ajung sunt plăcut impresionaţi. "E un oraş foarte frumos care te atrage. Sunt surprins de diversitatea de aici, de evenimentele culturale prezentate aici. Un oraş foarte impresionant, mic, dar plin de viaţă", este de părere un turist străin. "E foarte frumos, foarte primitor", zice o altă turistă de peste hotare. "Venim din Israel şi ne place foarte mult aici. E un loc superb, casele sunt frumoase, priveliştile la fel", adaugă o femeie.
Specialiştii din turism se aşteaptă ca luna august să fie şi mai aglomerată. Din cauza haosului de pe aeroporturi, tot mai mulţi români renunţă la vacanţele în străinătate şi aleg destinaţii autohtone.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰