Observator » Travel » Staţiunea de pe litoral unde preţurile au scăzut chiar şi cu 30%. 400 de lei la un hotel de 4 stele

Video Staţiunea de pe litoral unde preţurile au scăzut chiar şi cu 30%. 400 de lei la un hotel de 4 stele

Andreea Filip | Timp citire: 2 minute
Publicat la 18.08.2026, 19:32 | Modificat la 18.08.2026, 19:32

Finalul de vară vine cu prețuri mai mici pe litoral. Tot mai mulți turiști sunt atrași de tarifele considerabil mai mici la cazări, iar pe plaje abia dacă mai ai loc să arunci un ac. Șansele ca cei care caută acum să-și rezerve o cameră la malul mării sunt aproape zero.

Litoralul este plin de turiști care profită de ultimele două săptămâni de vară și de prețurile care au început să scadă.

"Prețurile sunt acceptabile, nu e chiar așa de scump. 400 de lei cazarea la hotel de 3 stele, chiar aici pe plajă", spune un turist din Bacău. 

"După 15 august da, sunt prețurile mai ok. 300 noaptea de cazare". "200 de lei, chiar super ok, la minihotel", spun turiştii.

Articolul continuă după reclamă

"Săptămâna aceasta am început-o cu un discount de aproximativ 20% din tariful de vârf de sezon. Oferim turiștilor serviciul de all inclusive și de mic dejun, piscină exterioară, sală de conferință, loc de joacă interior exterior pentru copii, sala de fitness", a declarat Tincuța Marcovici - manager hotel. 

Preţurile au scăzut şi cu 30%

"3 mese în regim open buffet, de cele 5 piscine  pe care le avem atât destinate copiilor cât și adulților. Pachetul nostru mai include șezlonguri gratuite", a declarat Cătălina Cioarec  - sef recepție. 

O cameră la un hotel cu patru stele şi servicii all inclusive care costa între 1.000 şi 1.200 de lei la începutul lunii este acum cu 400 de lei mai ieftină.

Pe acelaşi subiect

Pe lângă preţurile mai mici, turiştii au avut astăzi şi alt motiv de bucurie.

Este prima zi dintr-un lung șir în care pe foișoarele salvamarilor de aici din Eforie Nord nu este arborat niciun steag. Marea s-a mai liniștit, valurile nu mai sunt așa nervoase așa că turiștii se pot bucura în sfârșit de o baie în mare, motivul principal pentru care au venit în vacanță.

Programul Litoralul pentru Toţi va aduce alte preţuri mai mici de la 1 septembrie, dar nu la toate hotelurile.

Andreea Filip

Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile

Like