Observator » Travel » Ţara în care tinerii beneficiază de cazare gratuită pe vară. Căminele studențești arată a hoteluri de 5 stele

Ţara în care tinerii beneficiază de cazare gratuită pe vară. Căminele studențești arată a hoteluri de 5 stele

Antalya - ShutterStock
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 08.07.2026, 15:55 | Modificat la 08.07.2026, 15:55

Tinerii între 18 şi 30 de ani se pot caza gratuit în cămine studenţeşti din Turcia, care arată ca hoteluri de 5 stele. Programul derulează de mai mult timp și reprezintă un model de urmat şi pentru alte ţări.

Arată ca hotelurile de cinci stele și oferă cazare gratuită tinerilor între 18 și 30 de ani pe perioada verii. Sunt cămine studențești din diferite orașe ale Turciei care, de la demararea programului guvernului turc, "Pasionații de Călătorii", au înregistrat 7.000 de cereri într-o săptămână, scrie o publicație turcă. Este vorba despre un program derulat în perioada 2 iulie - 28 august, care le permite tinerilor să se cazeze gratuit în cămine studențești din diferite orașe ale Turciei și să viziteze fără costuri obiective culturale și istorice, potrivit Mediafax.

Antalya este una dintre cele mai căutate destinații din cadrul proiectului. Pentru ediția din acest an au fost puse la dispoziție două cămine aflate în campusul Universității Akdeniz, care pun la bătaie 650 de locuri. Programul este extrem de apreciat de tineri, pentru că oferă vacanțe fără costuri de cazare.

Ce spun tinerii despre proiect

Articolul continuă după reclamă

"Este un program extraordinar pentru tineri. Faptul că nu trebuie să plătim este un avantaj uriaș. Astfel putem descoperi orașe și culturi noi. Mi-aș dori să particip în fiecare an", spune Serenay Önel, în vârstă de 26 de ani.

O altă participantă, Zeynep Aykar, din Ankara, a povestit că a luat parte la proiect și în 2022, când a petrecut o vacanță în Muğla.

"Este un proiect foarte frumos și suntem foarte mulțumiți. Le mulțumesc tuturor celor care l-au făcut posibil", spune aceasta.

Până acum, programul a găzduit peste 50.000 de studenți doar în Antalya, pe principiul rotației.

Pe acelaşi subiect