Toto Dumitrescu se alătură distribuţiei serialului Adela, de la Antena 1
Toto Dumitrescu se alătură distribuţiei proiectului Adela, de la Antena 1. În cel mai nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production, difuzat în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, Toto îl va interpreta pe Floppy, un personaj cu totul diferit faţă de ce a mai jucat până acum.
Floppy şi-a trăit întreaga copilărie la orfelinat, împreună cu Mihai şi Călin. Fiind mai mic, reuşea cumva să atragă cele mai multe probleme, însă prietenia cu Călin l-a ajutat mult. Nu s-a ţinut de şcoală şi nici nu se poate spune că şi-a dorit mare lucru vreodată de la viaţă. Momentul care îi schimbă viaţa este reîntâlnirea cu Călin, în timp ce spăla parbrize într-o intersecţie.
„Este un rol care, personal, mă pune într-o oarecare dificultate deoarece nu mi-a lipsit acoperișul sau căldura părintească atât de mult cum i-au lipsit personajului meu. Ca să pot ajunge să trăiesc mai profund ceea ce a trăit acest personaj, am dezvoltat ‘orfanul’ din mine prin empatia pe care am avut-o vorbind cu copiii orfani pe care i-am vizitat (în perioada sărbătorilor). În ceea ce privește proiectul în sine, sunt, în mod clar, entuziasmat, onorat și mișcat de faptul că fac parte dintr-un proiect de asemenea anvergură”, a declarat Toto Dumitrescu.
Cum va evolua povestea lui Floppy, dar şi a celorlate personaje, telespectatorii vor putea urmări în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1. Totodată, imediat după difuzare, pe site-ul a1.ro, Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman le dau întâlnire urmăritorilor într-un nou episod al proiectului Adela - Tot ce nu se vede. Cu ajutorul lor, telespectatorii vor avea ocazia să „meargă” pe platourile de filmare, să surprindă atmosfera din culise şi să vadă tot ce se întâmplă în spatele camerelor.
Tot ce nu se vede în serial şi tot ce nu se ştie despre actori, aceştia pot descoperi în seria de episoade online Adela - Tot ce nu se vede, imediat după difuzarea fiecărui episod, pe a1.ro <http://a1.ro> , dar şi în fiecare miercuri, de la 17:30, la CulTour, pe Happy Channel. Cei de acasă au ocazia să descopere cum e să filmezi un astfel de proiect, ce fac actorii în pauze, cum se pregătesc pentru rolurile lor, lucruri mai puţin ştiute despre ei şi multe altele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰