Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Supercomputerele, realizate pentru a se stabili cele mai corecte predicţii meteo

În curând vom beneficia de cele mai corecte predicţii meteo de până acum. Iar problemele generate de pandemia de coronavirus ar putea fi rezolvate mai uşor. Totul cu ajutorul supercomputerelor. Care sunt cele mai performante modele, la ora actuală, vedem chiar acum, la Use IT.

de Liviu Redeleanu

la 13.05.2021 , 08:41

  • Fugaku este cel mai rapid supercomputer din lume, la momentul actual.

Vorbim astăzi despre supercomputere, despre ce pot face, dar şi despre tehnologia care le-ar putea face să pară demodate în viitor.

Acum câteva zile, Serviciul Meteorologic din Marea Britanie a anunțat că va construi, alături de Microsoft, cel mai puternic supercomputer pentru climă din lume. Guvernul din Marea Britanie va investi 1,2 miliarde lire sterline în proiect. 

Britanicii se mândresc deja cu un supercomputer meteorologic, care poate efectua până la 16 mii de miliarde de calcule pe secundă, dar noua maşinărie ar urma să fie de două ori mai puternică.

Vezi și

Dacă luăm în considerare faptul că fenomenele meteorologice extreme s-au înmulțit în ultimii ani, construirea unui astfel de supercomputer este o veste bună pentru toată lumea. Va putea oferi simulări mult mai detaliate și predicții mult mai exacte ale vremii și ale evoluţiilor climatice.

Un supercomputer depășește cu foarte mult capacitatea de calcul a unui computer normal. Și, ca sa înțelegeți cât sunt de puternice și de ce este nevoie de unul pentru prognoza meteo, vă spun doar atât: pentru a produce o prognoză meteo exactă, numărul de calcule necesare se măsoară în cvintilioane, adică 1 urmat de 18 zerouri. Iar dacă tu vrei sa știi vremea de mâine, iar unui computer normal i-ar lua zile sau săptămâni să genereze o astfel de prognoză, înțelegeți nevoia unui supercomputer. 

Dar haideţi să vedem care sunt cele mai puternice supercomputere din lume și la ce folosesc. 

Fugaku domină clasamentul celor mai rapide supercomputere din lume

Fugaku este cel mai rapid supercomputer din lume. Şi-a însuşit acest titlu în iunie anul trecut, atunci când a reuşit marea performanţă de a le întrece pe Sierra şi Summit, două sisteme din Statele Unite, realizate de IBM. Fugaku a fost dezvoltat de japonezii de la Fujitsu, are sute de mii de microprocesoare şi este de 20 de milioane de ori mai rapid decât cele mai noi smartphone-uri. 

Matsuoka Satoshi, director RIKEN: Supercomputerele sunt fundamentale pentru societate deoarece pot rezolva probleme care nu pot fi rezolvate prin alte metode, cum ar fi experimentele tradiţionale sau mijloacele teoretice. 

Supercomputerul Fugaku a ajutat şi în lupta împotriva COVID-19. Ne-a ajutat să înțelegem cum se răspândește virusul, dar şi complexitatea bolii. Iar în prezent lucrează la milioane de scenarii pentru găsirea unui tratament, cu medicamente deja existente sau cu unele noi. 

Summit, al doilea cel mai performant supercomputer al lumii, a analizat la rândul său date despre noul virus. Peste 40 de mii de gene individuale au fost procesate pentru a înţelege modificările dintr-un organism infectat. Summit a permis însă şi descoperiri ştiinţifice care anterior erau imposibile. 

Jack Wells, director de ştiinţă: Acum ceva timp le-am cerut oamenilor de ştiinţă să îşi imagineze ce ar face cu un supercomputer construit aşa. Oamenii şi-au imaginat simulări de cutremure la o scară dincolo de ce a fost făcut până acum, înţelegerea combustiei şi a motoarelor într-un mod care poate permite o nouă combustie cu energie curată, înţelegerea supernovelor şi importanţa elementelor grele din univers. Este despre oamenii care folosesc un echipament nou ca să facă lucruri la care doar visau şi livrând un computer şi o infrastructură ca Summit le permitem oamenilor să aibă visuri şi mai mari. 

IBM ocupă locul trei în topul celor mai rapide supercomputere şi cu sistemul Sierra. Acesta poate oferi informaţii vitale despre o eventuală explozie nucleară, de asemenea poate prezice vremea, poate simula modul în care se formează o stea sau ce se întâmplă cu organismul atunci când intră în contact cu anumite medicamente. Informaţii ce pot fi folosite de oamenii de ştiinţă pentru dezvoltarea unei noi teorii ştiinţifice sau a unui tratament revoluţionar. 

Chris Clouse, director de program Sierra: Avem nevoie de Sierra deoarece codurile noastre trebuie să fie mai predictive decât erau acum 20-30 de ani, atunci când făceam teste. 

Teeri Quinn, director de program Sierra: Este echivalentul a avea aproximativ 100 de milioane de PC-uri care să lucreze în acelaşi timp la o singură problemă. 

Lista celor mai rapide supercomputere din lume este completată de Selene, un sistem dezvoltat de americanii de la Nvidia precum şi de alte două supercomputere fabricate în China. 

În prezent ne aflam într-un adevărat război rece pentru supremația în tehnologia computerelor. Ce ar putea face supercomputerele de acum sa nu mai pară așa de performante în viitor, ar fi computerul cuantic. Într-un interval de aproximativ un an, prima dată Statele Unite și mai apoi China au declarat ceea ce se numește "superioritatea cuantică" - adică momentul în care un computer cuantic poate face o operațiune inaccesibilă unui computer clasic. Google, de exemplu, a declarat că procesorul lor, Sycamore, a rezolvat o problemă care le-ar fi luat supercomputerelor actuale 10 mii de ani să o rezolve. 

Atât pentru astăzi, dar ne puteţi găsi şi pe site-ul observatornews.ro. Până data viitoare, nu uitați, inovăm prin tehnologie. Use it!

Liviu Redeleanu Like
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?
Observator » UseIT » Supercomputerele, realizate pentru a se stabili cele mai corecte predicţii meteo