Capitala și 15 județe, sub cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii până la noapte. ANM a actualizat alerta de vreme severă
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, în această dimineața, alertele de vreme severă emise sâmbătă. Astfel, duminică, de la ora 14, intră în vigoare o avertizare cod potocaliu de ploi, grindină și vijelii, valabilă până la noapte, în București și 15 județe. De asemenea, a fost actualizat și codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Potrivit meteorologilor ANM, cele doalerta meteo vizează în special ploi abundente.
Cod portocaliu de vreme severă în București și 15 județe
Interval de valabilitate: 29 mai, ora 14:00 – 30 mai, ora 03:00
Fenomene vizate:instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice, ploi abundente
- Bucureştiul, devastat de o furtună violentă: zeci de copaci căzuţi, maşini avariate şi bulevarde inundate
- Vremea 30 mai - 27 iunie 2022. De miercuri, o masă de aer tropical avansează spre România. Vara se instalează la...
- TIR-uri aflate în mers, luate pe sus de vânt și aruncate în afara șoselei, în Timișoara. Șoferii au rămas...
- Lapoviţă şi polei în zeci de localităţi, în următoarele ore. Cod galben de vreme severă emis de ANM
- Cod galben de vreme severă în mai multe judeţe, în următoarele ore. ANM anunţă ceaţă densă şi risc de...
În Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei și local în Carpații Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 50...90 l/mp. Mai ales după-amiaza și seara, cu precădere în jumătatea sudică a Olteniei și în sud-vestul și centrul Munteniei vor fi perioade în care se vor semnala și vijelii puternice (viteze de 75...90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice.
![](https://img.observatornews.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservatornews.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2022%2F5%2F29%2F472682%2Fharta-anm-vijelii-c2ceda97.jpg&w=800)
Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu
meteoromania.ro
De asemenea, a fost actualizat și codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Interval de valabilitate: 29 mai, ora 10 - 30 mai, ora 10
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55...75 km/h și izolat peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Prognoză meteo specială pentru București
Vremea va fi instabilă. Cu precădere în orele serii, vor fi perioade în care se vor semnala vijelii puternice (viteze de 65...80 km/h), frecvente descărcări electrice, averse torențiale (cantități de apă ce vor depăși 10...20 l/mp și izolat 30 l/mp) și posibil grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14...15 grade Celsius.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰