Foto Cod portocaliu de furtuni şi ploi cu fulgere în 22 de judeţe din ţară. Zonele vizate de avertizarea meteo. HARTĂ
ANM a emis miercuri un cod portocaliu de vremea rea, cu furtuni, descărcări electrice şi vijelii în 22 de judeţe din ţară, precum şi o alertă de caniculă şi disconfort termic în partea de sud-est a României.
Prima atenţionare emisă de ANM este de tip Cod galben, valabilă de miercuri ora 12.00 până joi la ora 2.00 şi anunţă instabilitate atmosferică
În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.
În următoarele zile fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi în majoritatea zonelor ţării.
Un Cod portocaliu vizează, de miercuri, ora 14.00, până la ora 23.00, tot instabilitate atmosferică accentuată. În zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei şi a Transilvaniei şi în nordvestul Moldovei vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30...40 l/mp şi izolat peste 50...70 l/mp.
Judeţele vizate
Judeţele vizate sunt: Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Dolj.
Totodată, o informare meteo în vigoare miercuri şi joi estimează disconfort termic ridicat în regiunile sudice şi estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Va fi caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰