Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Diferențele de temperatură dintre zi și noapte au ajuns la 20 de grade Celsius. Fermierii, complet debusolați: "Nu ştim ce să facem"

A venit iarna chiar în ziua echinocțiului de primăvară. Pe drumurile din Iaşi s-a circulat dificil din cauza zăpezii, iar drumarii au curăţat şoselele la lopată.  În multe locuri din ţară a fost ger şi diferenţele de temperatură dintre noapte şi zi au ajuns la 20 de grade Celsius.

de Diana Speretoiu

la 20.03.2024 , 20:53

La primele ore ale zilei, s-a circulat exact ca iarna pe drumurile din Iaşi. Deşi s-au aşternut doar 10 centimetri de zăpadă, un camion a rămas blocat în apropiere de localitatea Dobrovăţ şi a încurcat toată circulaţia. Contractul cu firma de deszăpezire a expirat pe 10 martie, aşa că angajaţii de la drumuri au ieşit cu lopeţile să cureţe şoseaua. 

Ninsoarea şi ceaţa le-au dat bătăi la cap şoferilor în tot judeţul Iaşi. Vizbilitatea a fost redusă la câţiva metri. Maşinile de deszăpezire au lucrat non stop în jurului oraşului. 

"Zăpada mieilor", cum se spune în popor ninsorii ce cade după 9 martie, i-a luat totuşi prin surprindere pe mulți

Vezi și

La munte în schimb a fost ger. Temperaturile s-au apropiat de minus 20 de grade Celsius. Valori cu minus au fost în multe oraşe din ţară, la Vaslui minus trei grade, la Craiova minus două, iar la Bucureşti minus un grad. 

Pe acelaşi subiect
  • Diana Speretoiu, reporter Observator: În ultimele trei zile, în Oltenia, diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte a fost şi de aproape 20 de grade. Au fost dimineţi cu minus 2 grade, iar peste zi, temperaturile au arătat şi 17. Pomii înfloriţi au de suferit, spun specialiştii, în momentul în care temperatura coboară sub zero grade

Cea mai caldă lună februarie din istorie a dus la grăbirea vegetaţiei.  Prunii, caişii, piersicii şi corcoduşii au înflorit deja.  

  • Ion Călinoiu, inginer horticol: O floare deschisă rezistă până la minus două grade Celsius, un boboc până la minus 6, iar faza cea mai sensibilă ar fi când fructele sunt legate, cât şi la plus două grade, se poate produce căderea.

Vremea îi încurcă pe agricultori. Fermierii iau măsuri ca să întârzie perioada de înflorire

  • Valentin Priporeanu, directorul Direcţiei de Agricultură Gorj: Afectează cultura de cais, în principal, că este înflorită, şi corcoduşul. Ultimul tratament care se poate face cu ulei horticol, care e benefic pentru igienizarea plantaţiilor, şi întârzie cu o săptămână, două, perioada de înflorire.

Există şi alte metode pentru a proteja pomii de îngheţ.

  • Ion Călinoiu, inginer horticol: Crearea de ceaţă artificială... există anumite instalaţii gen sistemele de irigaţii care, amplasate deasupra plantaţiilor, creează o ceaţă artificială şi aceasta protejează florile de brume.

Şi culturile agricole ar putea fi afectate de oscilaţiile de temperatură.

  • Constantin Hulei, fermier: Noi am pus cartofii la începutul lui martie. Dacă e cald, o să răsară şi dacă dă un minus, i-a pârlit. Nu ştim ce să facem, să intrăm la semănat de porumb, să nu intrăm. Nu răsare şi stă 20 de zile în pământ, îl pierzi total. Dacă răsare şi dă un îngheţ ai şi acolo pierderi.

De mâine, vremea se mai încălzeşte, dar dimineţile vor fi în continuare reci. 

Temperaturi resimțite în România

-17 grade Vf. Omu

-13 grade Bâlea Lac

-12 grade Țarcu

-12 grade Ceahlău

-12 grade Călimani

-11 grade Lăcăuți

-10 grade Iezer

-3 grade Iași

-3 grade Vaslui

-3 grade Videle

-2 grade Craiova

-1 grad Bucureşti

0 grade Suceava 

0 grade Rădăuți

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Vremea » Diferențele de temperatură dintre zi și noapte au ajuns la 20 de grade Celsius. Fermierii, complet debusolați: "Nu ştim ce să facem"