Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iarnă târzie în prima lună de primăvară. Mai multe judeţe, sub cod galben şi portocaliu de vreme rea

În timp ce aşteptăm primăvara, a venit iarna. A nins în mai multe zone din ţară, a bătut vântul cu putere, iar temperaturile au scăzut brusc. Mai multe judeţe din sudul şi estul ţării sunt sub cod galben şi portocaliu de vreme rea.

de Redactia Observator

la 28.02.2022 , 21:47

Ultima zi de iarnă a adus un val de zăpadă peste Dobrogea. Mai multe drumuri judeţene au fost închise, iar poliţiştii i-au direcţionat pe şoferi pe rute ocolitoare.

Andreea Filip - reporter Observator: În judeţul Tulcea ninge viscolit. Vântul suflă la rafale chiar şi cu 90 km pe oră şi intensifică senzaţia de frig. Carosabilul este umed, iar şoferii trebuie să fie foarte atenţi în trafic.

Iarna târzie face şi victime. un şofer a murit după ce a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac la Tulcea. Alte trei persoane, printre care şi un copil de 5 ani, au fost rănite după ce s-au răsturnat cu maşina într-un şanţ pe un drum din Constanţa.

Vezi și

Tulcea şi Constanţa se află sub cod portocaliu de ninsori şi vânt puternic până mâine la ora 10.00. Tot până atunci judeţele Brăila, Buzău, Ialomița, Călăraşi, Vrancea şi Galaţi sunt vizate de un cod galben. 

Pe acelaşi subiect

Adrian Obreja, reporter Observator:  Iarnă în toată regula şi la Galaţi, zonă aflată sub cod galben de vreme rea. La orele prânzului se înregistrează zero grade Celsius şi ninge viscolit încă de dimineaţă.

Început de primăvară cu zăpadă

Andre Rotaru, reporter Observator: Sâmbătă în Bucureşti, maxima a a fost de 12 grade celsius si ieri de 9 grade. Astazi insă maxima a fost de doar 3 grade celsius, iar vantul a batutu cu petere, ceea ce a facut ca temperatura rtesimtita sa fie mai scazuta cu 4-5 grade.

Meteorologii anunţă că iarna va continua şi în prima lună de primăvară calendaristică

Simona Căpşună, meteorolog Observator: Iarna târzie din aceste zile este o consecinţă a interacţiunii dintre o masă de aer foarte rece venită de pe nordul continentului şi alta caldă şi umedă generată în Marea Mediterană şi ajunsă deasupra Mării Negre. Ninsorile şi vântul vor continua până spre mijlocul acestei săptămâni, iar un nou episod de iarnă se prognozează a fi în zilele de 7-8 martie şi va afecta cea mai mare parte a ţării.

Un nou episod de iarnă se anunţă în zilele de 7-8 martie şi va afecta cea mai mare parte a ţării.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Iarnă târzie în prima lună de primăvară. Mai multe judeţe, sub cod galben şi portocaliu de vreme rea