Video Imagini spectaculoase cu ruperea de nori din București. Cum a arătat cerul în timpul Codului Roșu
Imagini spectaculoase au fost filmate în timpul furtunii din București, care a adus ploi torenţiale şi grindină. Pentru prima oară în istorie, Capitala a fost sub Cod Roşu vreme severă, iar ruperea de nori a inundat oraşul în ultima zi de primăvară.
![cerul în timpul codului roșu de furtună în București furtuna în București 31 mai 2022](https://img.observatornews.ro/0/2022/5/31/473089/furtuna-bucuresti-eed05eb7.webp?w=430&f=2&v=2)
Vremea a făcut ravagii în Bucureşti, marţi seară. Meteorologii români au emis inițial o avertizare Cod Portocaliu de ploi torenţiale pentru Capitală şi pentru judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, apoi un avertisment Cod Roșu de ploi torențiale pentru București. Populația din Capitală a fost avertizată să se adăpostească prin mesaje RO-ALERT.
Nicușor Dan, după furtuna din București: "M-au asigurat ca situaţia este sub control"
- Cod roşu de furtună în Bucureşti, emis în premieră istorică. Ploaia a paralizat Capitala şi a inundat Pasajul...
- Cod roșu de ploi torențiale, emis prima dată în 2022 în Capitală. Populația, avertizată cu mesaje RO-ALERT....
- Pericol de inundații, a fost emisă o avertizare Cod Portocaliu. Unde sunt așteptate viituri
- O furtună puternică ar urma să măture California. Risc ridicat de inundaţii şi alunecări de teren în zonele...
- Furtună puternică în Andaluzia: Străzi inundate, oameni blocaţi în maşini
În urma furtunii, în Bucureşti au fost rupţi patru copaci, iar 13 subsoluri au fost inundate, în total fiind 22 de intervenţii. Primarul general, Nicuşor Dan, a afirmat că a luat legătura cu reprezentanţii instituţiilor implicate, fiind asigurat că situaţia este sub control.
"Am luat legătura cu reprezentanţii instituţiilor care au în atribuţii eliminarea efectelor produse de furtuna din această seară şi m-au asigurat ca situaţia este sub control. Echipele ApaNova sunt în teren şi acţionează pentru a pompa apa din zonele în care s-au produs acumulări", a afirmat Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că Poliţia Locală, Poliţia Rutieră, Administraţia Străzilor şi STB colaborează pentru degajarea traficului şi diminuarea impactului ploii torenţiale.
Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, au fost 22 de situaţii de urgenţă gestionate în Bucureşti, în timp ce în Ilfov nu au fost solicitări.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰