Antena Meniu Search
x

Curs valutar

METEO. Cod portocaliu şi cod galben de furtuni şi vijelii până marţi noaptea

Meteorologii de la ANM au emis două coduri de furtuni şi vijelii, valabile până marţi la ora 22.00, când vor cădea cantităţi însemnate de precipitaţii. 

de Redactia Observator

la 22.08.2022 , 10:46

Cod portocaliu şi cod galben de furtuni şi vijelii până marţi noaptea - Shutterstock/ANM

Codul portocaliu este valabil de luni 22 august, ora 10:30 – 23 august, ora 22:00, când vor fi ploi abundente în nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40...50 l/mp și pe arii restrânse de peste 60...70 l/mp.

Cod galben de ploi şi vijelii 

Codul galben este valabil de luni 22 august, ora 10:30 – 23 august, ora 22:00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și la munte, cea mai mare parte a Moldovei și local în Crișana și Banat. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte  de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp. În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat.

Articolul continuă după reclamă

În Capitală, averse și vânt slab, cu maxime de până la 31 de grade

În Capitală, vor fi perioade cu averse și vânt slab, iar maximele vor ajunge până la 31 de grade Celsius, arată meteorologii în prognoza specială pentru București, publicată luni. De luni, de la ora 10.30, până marți, la ora 22.00, în Capitală, cerul va avea înnorări temporare şi vor fi perioade cu averse, însoţite de descărcări electrice.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-20 l/mp, izolat peste 30 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 30-31 de grade, iar cea minimă de 17-19 grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » METEO. Cod portocaliu şi cod galben de furtuni şi vijelii până marţi noaptea