Ninsori în 10 județe din sud. Zăpadă pe autostrăzile din jurul Capitalei: un TIR a derapat pe A1, o cisternă a intrat în şanţ pe A2
Zece județe din sudul țării se confruntă cu ninsori și depuneri de zăpadă pe șosea. Pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3 din jurul Bucureștiului continuă să ningă moderat.

Marți dimineață, la ora 06:30, ninsoarea afectează zece județe din sudul României, însă circulația se desfășoară fără întreruperi majore pe drumurile naționale și autostrăzi. Singura situație mai delicată s-a înregistrat pe autostrada A1, în județul Argeș, unde un camion a derapat și a lovit parapetul.
Cum se circulă pe autostrăzile din jurul Capitalei
Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul s-a produs la kilometrul 84, în zona localității Teiu, județul Argeș, pe sensul către București. În urma impactului, parapetul a fost proiectat pe sensul opus, motiv pentru care autoritățile au restricționat traficul pe banda a doua pe ambele sensuri de mers. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.
Cele zece județe aflate sub avertizare cod galben de ninsori sunt: Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (inclusiv București), Prahova, Olt și Teleorman. În toate aceste zone se circulă în condiții de iarnă, cu zăpadă depusă pe carosabil.
Situația este similară și pe principalele autostrăzi din jurul Bucureștiului (A0, A1, A2 și A3), unde continuă să ningă moderat, dar fără a necesita închiderea circulației.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰