Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O vijelie de jumătate de oră a făcut pagube în Capitală. Copacii rupți au căzut pe oameni, mașini și autobuze

O vijelie de jumătate de oră a făcut victime în Capitală. O persoană a fost rănită după ce un copac a căzut peste ea, iar un alt arbore s-a prăbuşit peste un autobuz STB. Vântul a suflat cu 60 de kilometri pe oră. Salvatorii de la ISU au raportat zeci de intervenţii.

de Bianca Iacob

la 19.05.2023 , 19:44

"Victima este în stare stabilă, a fost preluată și transportată imediat la Spitalul Pantelimon. Am ajuns la fața locului în urmă cu doar câteva minute și am apucat să stau de vorbă puțin cu trecătorii, care spun așa: undeva în jurul orei 17:00 s-a produs incidentul. O parte din copacul din spatele meu a căzut pe o mașină care aștepta la semafor, iar trunchiul copacului a căzut pe un trecător. Arborele s-a rupt în două. Ar fi avut aviz de toaletare chiar de anul trecut, spune viceprimarul Sectorului 3. Au fost mai multe incidente în timpul Codului Galben de vânt din București", a transmis reporterul Observator Bianca Iacob.

Furtună în București. La Piaţa Presei un copac s-a rupt în două şi a căzut pe un autobuz

Trunchiul gros a spart plafonul şi a rămas atârnat deasupra unui scaun. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Vehiculul se afla la capăt de linie şi în acele momente niciun călător nu era înăuntru, în afară de şofer, care a scăpat teafăr. Circulaţia a fost blocată minute în şir şi pe şosea, şi pe linia de tramvai din apropiere. 

Vezi și

În jumătate de oră cât a durat furtuna s-a dezlănţuit haosul. Pompierii au fost chemaţi la zeci de intervenţii. 19 maşini au fost distruse de copacii doborâţi de vânt. Mai multe panouri publicitare şi schele au fost smulse de vânt. 

Pe acelaşi subiect

Bogdan Dinu, reporter Observator: În zona de nord a Capitalei, vântul a bătut atât de rău încât a pus la pământ mai multe schele și panouri metalice. O minune a făcut că nimeni să nu fie sub ele, în momentul în care s-au prăbușit.

Nu doar în Bucureşti vremea s-a schimbat brusc. După prânz, în mai multe comune din Arad a turnat cu găleata. Iar în Slobozia un nor de praf a acoperit întreg oraşul. 

Mai multe coduri galbene şi portocalii de grindină, vijelii şi ploi au fost emise în toată ţara

Simona Căpșuna, meteorolog Observator: Instabilitatea de după amiază va fi accentuată şi în acest weekend. Ne aşteptăm în continare la furtuni, mai ales după orele prânzului, în Transilvania, în Moldova, în Oltenia şi pe la munte, aşa că nu este exclus ca meteorologii să emită noi avertizări de furtuni pe care trebuie să le luăm în consideraţie atunci când vrem să avem activitati în aer liber.

Furtunile şi vijeliile sunt aduse de cicloanele repetate din Mediterană care au răvăşit mai multe ţări europene. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » O vijelie de jumătate de oră a făcut pagube în Capitală. Copacii rupți au căzut pe oameni, mașini și autobuze