Video Panică în Timiş, după ce pe cer au apărut nori ca o mini-tornadă, luminaţi de fulgere
Vreme extremă la extreme! După trei zile de foc, au izbuncnit furtuni violente. O avalanşă de grindină şi o revărsare de ape au înspăimântat, aseară, localnicii din nordul ţării. Astăzi, canicula a revenit şi mai neîndurătoare în toată ţara. La Bucureşti au fost 44 de grade Celsius - cea mai mare temperatură resimţită de astăzi.
Grindina a răpăit minute în şir în localităţile din nordul Moldovei. Oamenii s-au trezit înconjuraţi de gheaţă, apoi au privit speriaţi cum se scurg de pe versanţi spre casele lor şiroaie de apă, formate după ploi torenţiale scurte şi violente. Patru adulţi şi doi copii au fost salvaţi de pompierii din Vatra Dornei şi Cârlibaba din calea viiturilor care au ajuns şi pe şosele.
Ploile au măturat totul în jur
Umflat de ploile abundente, râul Bistriţa a ieşit din albie la Cârlibaba, în apropiere de Vatra Dornei, şi a măturat o gospodărie.
"Maica mea, Doamne! Uite-te cât e, măi omule! Acolo erau cărămizi, nici nu mai sunt. Uite o roată de maşină! Ce viteză au, Dumnezeule! Ţi se face rău dacă te uiţi. Uite o masă întreagă", spune un localnic.
- Vremea de mâine 10 iulie. Caniculă în întreaga ţară, cu maxime între 32 şi 38 de grade
- Vremea 9 iulie - 5 august 2024. Blocaj de aer fierbinte peste România. Pericol de secetă severă și incendii de...
- 9 judeţe şi Capitala intră mâine sub cod portocaliu de caniculă. Temperaturile resimţite vor depăşi 40 de...
În Satu Mare a fost cod roşu de furtuni. În doar câteva minute, vijeliile au transformat curţile localnicilor în lacuri ori le-au acoperit cu gheaţă. În Timiş, oamenii s-au temut de vijelii distrugătoare când au văzut nori ca o mini-tornadă, luminaţi de zeci de fulgere. Furtunile au ocolită, însă, zona.
Valul de caniculă se extinde
Astăzi, canicula a revenit şi a sufocat oamenii din 36 de judeţe şi Bucureşti, care au fost sub cod galben de temperaturi extreme.
Valul de caniculă se va extinde în toată ţara mâine. În 9 judeţe şi în Bucureşti va fi cod portocaliu, iar tot restul ţării va fi colorat în galben. Temperaturile de 40 de grade Celsius la umbră ne vor chinui până spre sfârşitul săptămânii viitoare. Vom trăi cea mai lungă perioadă cu temperaturi extreme din istoria măsurătorilor meteo din ţara noastră.
La Oradea s-au simţit 42 de grade Celsius, iar cardiacii au avut probleme mari. Caniculă şi pe litoral, unde zeci de mii de turişti au căutat răcoarea, dar nu au găsit-o nici în apa mării, care avea 27 de grade Celsius. Nisipul a fost încins de nu puteai să calci pe el. Cei care şi-au pus prosopul pe plajă s-au copt la 35 de grade Celsius, în timp ce indicele de radiaţii ultraviolete a depăşit 80 de unităţi. Fără creme cu factor de protecţie de 50+, arsurile apar pe piele în doar două, trei ore.
Pe lângă briza mării, turiştii au căutat răcoarea în băuturi cât se poate de reci. Valul de căldură extremă afectează toată jumătatea de est a Europei. Temperaturile de peste 38 de grade Celsius înroşesc zone extinse din Croaţia, Italia, Ungaria şi Serbia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰