Antena Meniu Search
x

Ploi, lapoviță și ninsori în România, din acest weekend. La munte se va depune strat de zăpadă

În acest weekend, primele semne de iarnă vor fi în nord, nord-est, depresiuni și la munte. Revin ploile pe arii extinse, lapovița și ninsoarea, iar frigul va fi accentuat de rafalele de vânt. La munte se va depune strat de zăpadă, iar viscolul va fi intens. 

de Oscar Stanciu

la 16.11.2022, 14:39

Ninsori la munte
Ploi, lapoviță și ninsori în România, din acest weekend. La munte se va depune strat de zăpadă - Observator

Începând cu ziua de joi o masă de aer mai rece din Câmpia Rusiei ne va influența pentru următoarea perioadă. Astfel, vremea va deveni friguroasă în nordul Moldovei, Maramureș, estul Transilvaniei și în regiunile montane. Cerul va avea înnorãri şi mai ales din a doua parte a zilei dinspre sud-vest aria precipitaţiilor va fi în extindere şi va cuprinde treptat cea mai mare parte a ţãrii. 

Strat de zăpadă la munte, risc pentru depuneri de polei

Vor fi ploi, însã în zona de munte, în special la altitudini mari va ninge, iar în Moldova şi în depresiunile din estul Transilvaniei precipitaţiile vor fi precipitaţii sub formă de lapoviță și ninsoare. În aceste regiuni existând riscul pentru depuneri de polei.

Pe alocuri, în sud-vest se vor înregistra cantitãţi de apã însemnate.

Pe acelaşi subiect

Cel mai frig va fi în nordul Moldovei și estul Transilvaniei

Vântul va prezenta intensificãri la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depãşi 80...90 km/h, iar noaptea local şi temporar şi în zonele joase de relief, în general cu viteze de peste 45...55 km/h. Ca urmare a intensificãrilor de vânt și valorile resimțite de corpul uman vor fi mult mai scăzute comparativ cu temperaturile înregistrate în mod oficial în termometre. 

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 15 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei și estul Transilvaniei. Nopțile vor fi din ce în ce mai reci cu minime cuprinse între -4...-3 grade în nordul Moldovei şi 12...13 grade pe litoral.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Vremea » Ploi, lapoviță și ninsori în România, din acest weekend. La munte se va depune strat de zăpadă