Video România, împărţită între furtuni violente şi caniculă. Zeci de turişti, blocaţi în Făgăraş de o viitură. Fulgerele puternice au provocat un incendiu în Bucegi
Turişti în pericol din cauza vremii extreme! Peste 20 de oameni au rămas blocaţi în Masivul Făgăraș după ce o viitură a distrus azi-noapte drumul forestier care duce spre Vârful Moldoveanu. Iar fulgerele au lovit un turist şi au provocat incendii uriaşe de vegetaţie. Dacă la munte au fost furtuni violente, restul ţării este sub avertizare de caniculă. Vestul ţării a înregistrat 39 de grade la umbră, temperatură de care timişorenii şi arădenii vor avea parte şi mâine.
O viitură puternică a avut loc în jurul orei 4 dimineaţa în zona Valea Rea. Şoseaua de 36 de kilometri, care face legătura între comuna argeşeană Nucşoara şi Stâna lui Burnei, a devenit impracticabilă. Drumul forestier, de pe care se ajunge apoi pe jos spre vârful Moldoveanu, a fost acoperit de apă, pietre şi buşteni.
România, împărţită între furtuni violente şi caniculă
"A fost o viitură, care a rupt drumul în vreo şase locuri. Una dintre rupturi a fost foarte mare, de peste 120 de metri. A modificat relieful, efectiv", a declarat Ion Sanduloiu- Salvamont Argeș.
Cinci turişti au scăpat ca prin urechile acului, pentru că erau campaţi mai sus de locul în care a venit viitura. Alţi circa 20 de oameni erau deja în zona vârfului Moldoveanu. Echipajele de la salvamont au intervenit imediat şi i-au ajutat pe cei care au vrut să treacă de zona cu probleme. Maşinile turiştilor au rămas însă la Stâna lui Burnei, până când drumul va fi eliberat de aluviuni.
- Meteorologii anunţă furtuni în mai multe judeţe şi la munte. Restul ţării se află sub o cupolă de foc
- Vremea rea a făcut prăpăd în ţară: coduri galbene şi portocalii. Grindină, vânt puternic şi drumuri blocate
- Vremea a dat peste cap planurile turiştilor în minivacanţă. O ploaie de câteva minute, la cota 2000, i-a trimis...
"În munte au rămas aproximativ 12 maşini. Maşinile nu vor fi scoase în niciun caz nici zilele viitoare pentru că drumul este distrus", mai spune Ion Sanduloiu- Salvamont Argeș.
Cei care au vrut să urce astăzi pe munte pe acelaşi traseu au fost întorşi din drum. Tot în Munţii Făgăraş, un turist surprins de furtună în golul alpin a fost lovit de fulger. Era în drumeţie cu mai mulţi prieteni când s-a pornit vijelia.
"De mers, merg. Am avut nişte crampe musculare pe care nu le simţeam când eram paralizat. În momentul în care au început să îmi revină funcţiile, cu dureri. Am simţit miros de fum când s-a întâmplat", povesteşte victima.
Deşi a fost inconştient minute bune, bărbatul a reuşit să coboare singur de pe munte. În ultimele 24 de ore, echipajele de la salvamont au fost solicitate de 36 de ori şi au salvat 57 de persoane.
Incendiu în Bucegi
Fulgerele puternice de noaptea trecută au aprins şi vegetaţia din vârful munţilor Bucegi. Incendiul s-a declanşat în zona Valea Bujorilor, aproape de Creasta Morarilor din Masivul Bucegi. Zona este foarte greu accesibilă la pas, astfel încât soluţia optimă de stingere este prin folosirea unui dispozitiv de stocare a apei, din aer, cu ajutorul unui elicopter.
"Acesta se va alimenta din lacul Bolboci şi se sperăm că se va stinge acest focar de incendiu. O zonă de câteva sute de metri, dar există vegetaţie stângă şi se poate extinde dacă nu se intervine", spune Daniel Banu, director Serviciul Public Judetean Salvamont Prahova.
O furtună puternică cu grindină a făcut ravagii şi în Bihor. Rafalele puternice, de peste 70 de kilometri pe oră, au luat pe sus o bucată uriaşă de acoperiş care s-a prăbuşit peste o maşină parcată.
Până la ora 21, 9 judeţe sunt sub cod galben de ploi. În acelaşi timp, aproape toată ţara este sub avertizare de caniculă.
Ţara noastră este deja de o săptămână sub cod portocaliu de caniculă şi este a patra zi de cod roşu. Este cel mai lung șir de zile consecutive cu avertizări de vreme extremă pentru luna august. Marile oraşe se topesc la temperaturi greu de suportat. În Capitală sunt 37 de grade la umbră, la soare însă se resimt aproape 40.
Meteorologii spun că luna august ar putea fi cea mai călduroasă din istorie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰