Antena Meniu Search
x

Vremea pe 10 mai. Meteorologii anunţă temperaturi în scădere şi ploi

Vremea pe 10 mai este mai răcoroasă faţă de zilele trecute şi va continua să plouă, însă precipitaţiile se vor restrânge. Va continua însă să plouă şi vineri, dar şi sâmbătă, în mai multe zone ale ţării.

Vremea pe 10 mai este mai răcoroasă faţă de zilele trecute şi va continua să plouă, însă precipitaţiile se vor restrânge. Va continua însă să plouă şi vineri, dar şi sâmbătă, în mai multe zone ale ţării.

În noaptea de miercuri spre joi, în regiunile sud-vestice, iar în prima parte a nopţii şi în cele estice şi sudice, precum şi la munte, vor fi înnorări şi, local, averse şi descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp, cu precădere în sud-vest. Vântul va sufla în general moderat în Dobrogea şi poate avea intensificări de scurtă durată, asociat averselor, în restul teritoriului. Prognoza meteo estimează că temperaturile minime se vor încadra între 7 şi 16 grade.

Vremea 10 mai în ţară

Joi, vremea va fi normală termic în regiunile sudice, local chiar răcoroasă, dar se va menţine uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în restul teritoriului. Cerul va fi mai mult noros în sud-est şi sud-vest, unde va ploua temporar, îndeosebi în cursul zilei, iar izolat se pot cumula 15...20 l/mp.

Pe acelaşi subiect

În rest, înnorările vor fi mai accentuate după-amiaza la deal şi munte, iar noaptea în sud, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale, temporare, în general de până la 50 km/h.

Harta furnizată de ANM cu vremea pe 10 mai

HARTĂ: Temperaturile la nivelul ţării pe 10 mai | Sursa: ANM

Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 24 de grade în jumătatea de sud a ţării şi între 23 şi 27 de grade în rest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 14 grade. Presiunea atmosferica va creşte uşor, regimul baric rămânând subnormal.

Prognoza meteo pe 11 mai

Vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor, anunţă ANM. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în a doua parte a zilei şi se vor semnala averse şi descărcări electrice, local în zonele de deal şi de munte, pe arii mai restrânse în centru şi sud şi izolat în rest.

Vor fi condiţii de grindină, cu precădere în nord-vestul extrem al teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Dobrogea, iar temporar şi în celelalte regiuni, asociat averselor.

Hartă de la ANM cu temperaturile în data de 11 mai

HARTĂ: Temperaturile în România în data de 11 mai | Sursa: ANM

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 20 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime se vor situa între 4 grade în depresiuni şi 16 grade în Dealurile de Vest. Presiunea atmosferica va continua să crească, dar nesemnificativ, dinspre nord-est.

Prognoza meteo pe 12 mai

Vremea va fi în general frumoasă, cu excepţia regiunilor vestice şi sud-vestice, unde, în cursul după-amiezii, instabilitatea va fi accentuată şi se va manifesta prin înnorări accentuate, averse locale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se pot semnala izolat, în centrul ţării.

Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, mai coborâte, până spre 2 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de ceaţă.

Cum va fi joi la munte

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, mai accentuate după-amiaza. Local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din ziua precedentă.

Cum va fi pe 9 mai la mare

Pe litoral, joi, vremea va fi relativ normală termic şi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros şi în special ziua, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, în special ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 21 de grade, iar cele minime între 14 şi 16 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 20 de grade.

Cum va fi joi în Europa

Vreme predominant frumoasă, cu cerul mai mult senin, va fi numai în jumătatea nord-estică a continentului şi în aproape toată Peninsula Iberică. Nebulozitatea din celelalte regiuni va fi temporar accentuată - pentru mai mult timp, însă, în ţările centrale şi pe Marea Nordului.

Harta ANM cu vremea pe 10 mai în Europa

HARTĂ: Temperaturile în data de 10 mai în Europa | Sursa: ANM

Ploi dintre care unele vor avea caracter de aversă (chiar torenţială) şi vor fi însoţite de manifestări specifice instabilităţii vor fi local în regiunile centrale şi sud-estice, iar izolat - în restul Europei, în afară de zona menţionată unde cerul va fi aproape degajat. Mai abundente decât altele se prefigurează ploile din sud-vestul Norvegiei.

Vânt moderat şi în răstimpuri mai intens va fi pe ocean, la nord-vest şi la vest de Arhipelagul Britanic; în general moderat va sufla acela deasupra mărilor, iar cu precădere slab - în partea interioară. Faţă de intervalul precedent, în nord-vest vremea va fi mai rece - aceasta fiind singura schimbare notabilă a regimului termic.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Observator » Vremea » Vremea pe 10 mai. Meteorologii anunţă temperaturi în scădere şi ploi