Vremea 2 - 30 august 2021. Ultima lună de vară începe cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 2 - 30 august 2021. Potrivit specialiştilor, începutul ultimei luni de vară aduce temperaturi caniculare, de peste 40 de grade Celsius.
![](https://img.observatornews.ro/0/2021/7/30/430938/vremea-2-30-august-2021-6ced668b.jpeg?w=430)
Potrivit prognozei pe patru săptămâni, în intervalul 2 - 30 august, vremea va fi foarte caldă, cu valori termice mai ridicate decât cele specifice perioadei, iar în unele zone valul de caniculă va persista. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în vestul țării în prima săptămână din luna august, apoi devin normale.
"În regiunile sudice şi sud-estice, canicula şi disconfortul termic se vor menţine. Regimul de temperaturi se va încadra între 26...28 de grade în Maramureş şi nordul Moldovei și pânã în jurul a 40 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Pentru primele două zile din săptămâna viitoare vom avea parte și de ploi care vor mai răcori atmosfera la munte, în nordul, centrul şi în nord-estul ţãrii", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.
Ploi și vijelii se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul țării.
Prognoza meteo 2 - 9 august 2021
- Grindină cât oul, rupere de nori, străzi inundate şi tornade în mai multe judeţe din ţară
- Vremea 30 iulie 2021. Nu scăpăm de caniculă, temperaturi maxime de 38 de grade Celsius
- Momentul în care acoperișul unui bloc din Fălticeni s-a desprins și a căzut peste mai multe mașini, după o...
- Cod galben de ninsori în Bucureşti şi alte 6 judeţe. Ger în jumătatea de nord a ţării
- Cod galben de ninsori, viscol şi polei. Prognoză specială emisă pentru Bucureşti
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sudice și sud-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Vremea 9 - 16 august 2021
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.
Prognoza meteo 16 - 23 august 2021
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în jumătatea sud-vestică a teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această săptămână, la nivelul întregii țări, potrivit ANM.
Vremea 23 - 30 august 2021
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru acest interval, în jumătatea de sud-vest a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general excedentare în jumătatea estică a țării, dar mai ales în nord-est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Prognoza meteo vineri 30 iulie 2021
Vremea caniculară va persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 și 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 și 25 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 11 grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza în zonele montane și submontane, unde pe arii restrânse se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină și vijelii.
Vremea în București
Se va menține caniculară, iar disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări (30...35 km/h) în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul a 37 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 20...22 de grade Celsius, potrivit meteorologilor ANM.
Vremea pe litoral
Vremea va fi călduroasă, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 22 și 24 de grade. Temperatura apei mării va fi de 27... 29 de grade.
Vremea la munte
Cerul va fi variabil, dar mai ales după-amiaza, local în Carpații Meridionali și izolat în restul masivelor, vor fi înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și averse ce vor avea și caracter torențial. Izolat vor fi condiții de grindină. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative față de intervalul precedent.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰