Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea de mâine 2 iunie 2023: Temperaturi de 31 de grade Celsius. Zonele în care sunt așteptate ploi și furtuni

Vremea de mâine în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 2 iunie 2023.

de Redactia Observator

la 01.06.2023 , 15:48

Vremea va fi caldă, dar şi în general instabilă în majoritatea regiunilor. Cu precădere după-amiaza şi seara, la munte, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei şi a Olteniei şi în nordul Munteniei vor fi perioade cu înnorări accentuate, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare local cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 30 l/mp.

Pe parcursul nopţii, probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi mai mare în sud-vest, nord şi în zona montană. Temporar vântul va avea intensificări în estul teritoriului, de scurtă durată asociate ploilor şi vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 31 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade.

Prognoza meteo de vineri 2 iunie 2023 București

Articolul continuă după reclamă

Vremea va fi caldă, cu o temperatură maximă ce se va situa în jurul valorii de 30 de grade. Cerul va fi temporar noros, iar seara şi noaptea vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 13...16 grade. Presiunea atmosferică va creşte uşor spre sfârşitul intervalului.

Pe acelaşi subiect

Vremea de mâine 2 iunie 2023 la munte și pe litoral

Vremea la munte: Vremea va fi relativ caldă, dar şi în general instabilă. În special în a doua parte  a zilei şi la începutul nopţii, vor fi perioade cu înnorări accentuate, descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. Local cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi pe arii restrânse 30 l/mp. Vântul va avea intensificări de scurtă durată asociate ploilor.

Vremea pe litoral: Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua, când, vor fi posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime vor fi de 22...24 de grade, iar cele minime se vor încadra între 15 şi 18 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 20...22 de grade.

Cum va fi vremea în Europa

În sudul şi estul Europei şi în zonele învecinate Munţilor Carpaţi, vremea va fi în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse locale, care vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, iar pe suprafeţe mici va cădea grindină. Şi în nord-estul continentului, vor fi înnorări temporare şi local precipitaţii sub formă de ploaie, dar izolat şi trecător şi lapoviţă şi ninsoare.

În rest, vremea va fi predominant frumoasă, cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări în jumătatea nordică a Europei şi izolat în rest, iar acolo unde vor fi averse, vor fi şi vijelii. Temperaturile vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în regiunile vestice şi central-nord-estice şi o creştere în cele situate la nord de Marea Neagră.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 2 iunie 2023: Temperaturi de 31 de grade Celsius. Zonele în care sunt așteptate ploi și furtuni