Galerie foto Vremea 21 mai 2021. Meteorologii anunță o vreme răcoroasă, chiar dacă temperaturile vor fi în creștere
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 21 mai 2021. Vremea rămâne răcoroasă în toate regiunile țării, chiar dacă temperaturile vor fi în creștere.
- Prognoza meteo pe regiuni, în municipiul București și la munte
În noaptea de joi spre vineri vremea va fi răcoroasă și instabilă, cu înnorări temporar accentuate, iar în cea mai mare parte a țării vor fi averse, însoțite în primele ore, pe alocuri, și de descărcări electrice. Ploile vor mai avea caracter torențial, astfel încât în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 15...20 l/mp și pe arii restrânse, cu precădere în zona Carpaților Meridionali, 30...40 l/mp. Izolat vor fi condiții de grindină. La altitudini de peste 1700 m, trecător vor mai fi și precipitații mixte, iar ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, îndeosebi pe crestele masivelor sudice, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 6 și 12 grade. Pe suprafețe mici, spre dimineață, se va forma ceață.
Vremea vineri 21 mai 2021
Valorile termice diurne vor fi în creștere față de intervalul anterior, chiar semnificativă în vest, nord și centru, dar vremea va fi totuși răcoroasă în toate regiunile. Ziua vor fi înnorări temporar accentuate în centrul, sudul și estul țării, precum și la munte, unde local vor fi averse, în general slabe cantitativ, însoțite trecător, după-amiaza, și de descărcări electrice. Spre seară și noaptea cerul va deveni variabil spre mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare mai ales ziua în Carpații Meridionali, în special pe creste și în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 23 de grade, iar cele minime între 4 și 14 grade, izolat ușor mai scăzute în depresiuni. Vor fi condiții de ceață.
Prognoza meteo București
Valorile termice diurne vor crește ușor față de ziua anterioară, dar vremea se va menține răcoroasă. Ziua, vor fi înnorări temporare și cu precădere după orele prânzului va crește probabilitatea pentru averse slabe și descărcări electrice, apoi din orele serii cerul va deveni variabil spre senin. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 8...11 grade.
Vremea la munte
Ziua vor fi înnorări temporar accentuate și local vor fi averse, însoțite trecător, după-amiaza și de descărcări electrice, iar punctiform cantitățile de apă vor depăși 10...15 l/mp. Spre seară și noaptea cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare mai ales ziua în Carpații Meridionali, în special pe creste. Valorile termice diurne vor fi în creștere față de intervalul anterior.
Vremea pe litoral
Vremea va fi rece și ușor instabilă instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare ziua când, trecător vor fi averse, în general slabe cantitativ, însoțite și de descărcări electrice, apoi se va degaja. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei (rafale, în general de 40 - 55 km/h).
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 19 grade, iar cele minime între 11 și 14 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 15 și 16 grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰