Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alerte cod galben și portocaliu de vreme severă în aproape toată țara. Sunt vizate Capitala și 33 de județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări cod galben și portocaliu de vreme severă. Specialiștii anunță ploi torențiale, grindină și vijelii, în cea mai mare parte a țării timp de 24 de ore.

de Veronica Micu

la 20.05.2021 , 11:19

Codul portocaliu vizează în special zonele montane, în timp ce avertizarea cod galben este pentru regiunile subcarpatice și zonele de câmpie.

Astfel, codul portocaliu este valabil începând de joi, la ora 10.00, până vineri, la aceeași oră. În zona Carpaţilor Meridionali şi a Munților Apuseni, precum și în sudul Moldovei și nord-estul Munteniei vor fi ploi abundente și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 40...60 l/mp.

La peste 1.700 de metri, ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară, în general, între 15 și 140 centimetri.

Articolul continuă după reclamă

Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu

meteoromania.ro

Pe acelaşi subiect

Vreme severă în aproape toată țara

Codul galben este valabil tot până vineri, la ora 10.00. Specialiștii anunță că vor fi ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În intervalul menționat, în Muntenia, Banat, Crișana și în cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, Dobrogei și Moldovei, precum și la munte, vor fi averse însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice, intensificări descurtă durată ale vântului şi izolat de grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Avertizare specială pentru București

Meteorologii au emis o avertizare specială pentru București. Conform acesteia, până vineri dimineața va fi frig și va ploua. Avertizarea este valabilă începând de joi, la ora 10.00, până vineri, la ora 10.00. Vremea va fi instabilă și se va răci, anunță meteorologii.

Vor fi înnorări temporar accentuate și va ploua, iar în intervale scurte de timp s-au prin acumulare se vor aduna 20...30 l/mp. Vor fi mai ales averse, iar mai ales spre seară și la începutul nopții se vor semnala descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 9...10 grade.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Alerte cod galben și portocaliu de vreme severă în aproape toată țara. Sunt vizate Capitala și 33 de județe