Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 23 noiembrie. Temperaturile vor scădea, iar ploile vor reveni în cea mai mare parte a ţării. Minimele ajung şi la - 5 grade

Vremea se va răci, iar temperaturile scad faţă de perioada anterioară. Sunt aşteptate ploi în cea mai mare parte a ţării. Miminele ajung şi la - 5 grade, în special dimineaţa şi seara.

de Redactia Observator

la 22.11.2021 , 15:30

La noapte, cerul va fi mai mult noros şi va ploua slab în regiunile sud-vestice, centrale, nord-estice şi pe alocuri în rest. În Carpaţii Orientali şi la altitudini mari în restul zonei montane, vor fi precipitaţii slabe mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar în estul Transilvaniei şi în zona deluroasă din nordul Moldovei mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor situa între -1 şi 8 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

Vremea 23 noiembrie. Temperaturile vor scădea, iar ploile vor reveni în cea mai mare parte a ţării. Minimele ajung şi la - 5 grade

Vremea 23 noiembrie în ţară

Articolul continuă după reclamă

Vremea se va răci faţă de ziua precedentă, mai accentuat în regiunile extracarpatice, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil în vestul şi nord-vestul ţării şi mai mult noros în restul teritoriului. În special ziua, va ploua slab, pe arii relativ extinse, în Muntenia, Dobrogea, Moldova şi local în Oltenia şi Transilvania.

Pe acelaşi subiect

În Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi precipitaţii slabe mai ales sub formã de lapoviţă şi ninsoare, iar în zonele subcarpatice din Moldova si estul Transilvaniei mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, îndeosebi în prima parte a intervalului, în regiunile estice, pe litoral, precum şi la munte, la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade. În zonele joase de relief, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă.

Vremea 23 noiembrie. Temperaturile vor scădea, iar ploile vor reveni în cea mai mare parte a ţării. Minimele ajung şi la - 5 grade

Vremea 23 noiembrie în Capitală

La noapte, cerul se va înnora treptat, iar în a doua parte a intervalului trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 4...6 grade.

Vremea se va răci accentuat, iar valorile termice se vor apropia de cele normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros, iar pe parcursul zilei, temporar, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 2 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va creşte.

Vremea 23 noiembrie. Temperaturile vor scădea, iar ploile vor reveni în cea mai mare parte a ţării. Minimele ajung şi la - 5 grade

Vremea 23 noiembrie la munte

Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala pecipitaţii slabe mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Carpaţii Meridionali şi local în cei Orientali. În restul masivelor cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la altitudini mari. Pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.

Vremea 23 noiembrie. Temperaturile vor scădea, iar ploile vor reveni în cea mai mare parte a ţării. Minimele ajung şi la - 5 grade

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Vremea » Vremea 23 noiembrie. Temperaturile vor scădea, iar ploile vor reveni în cea mai mare parte a ţării. Minimele ajung şi la - 5 grade