Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 29 mai. Instabilitatea atmosferică va continua să persiste în cea mai mare parte a ţării

Vremea se menţine instabilă, iar cerul va avea înnorări tempoar accentuate şi vor fi perioade cu averse însoţite de descărcări electrice. Iată prognoza meteo pentru sâmbătă, 29 mai.

de Monica Palade

la 28.05.2021 , 15:39

La noapte

Vremea se va menţine în general instabilă în jumătatea estică a teritoriului, unde vor mai fi perioade în care local se vor semnala averse şi descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în jumătatea nordicã a Moldovei, precum şi în zona de munte a judeţelor Harghita, Covasna şi Bacău, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20...30 l/mp. 

În restul teritoriului, cerul va avea înnorări temporare şi doar pe suprafeţe mici, îndeosebi în primele ore ale intervalului vor fi ploi de scurtă durată.  Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depãşi 70...80 km/h, iar la viteze mai mici, în general de 45...55 km/h şi în est şi sud-vest.  Temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade.

Articolul continuă după reclamă

Vremea 29 mai în ţară

Cerul va avea înnorări tempoar accentuate şi vor fi perioade cu averse, posibil însoţite de descărcări electrice la munte, local în nord-vest, nord şi în centru, şi pe arii mai restrânse, îndeosebi în sud-est. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe suprafeţe mici cantităţile de apă înregistrate, în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi mai însemnate. Izolat vor fi condiţii de grindină.

Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în prima parte a intervalului în zona montană, precum şi  în est şi sud-vest. Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua anterioară în regiunile sudice, se vor încadra la nivelul întregii ţări între 16 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va creste foarte puţin dinspre vest, încât regimul baric se va meţine slab ciclonic.

Vremea 29 mai în Capitală 

La noapte, cerul va avea înnorări, iar la începutul intervalului vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...15 grade.

Sâmbătă, 29 mai, valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, astfel încât se vor apropia de cele caracteristice datei. Temporar înnorările vor fi accentuate, iar din a doua parte a zilei va creşte probabilitatea pentru perioade cu averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă va fi de 12...14 grade. Presiunea atmosferică va fi aproape staţionară, la o valoare mai mică decât cea normală.

Vremea 29 mai pe litoral

Vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 23 de grade iar cele minime va avea valori de 15-16 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 16...18 grade.

Vremea 29 mai la munte

Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe suprafeţe mici cantităţile de apă înregistrate, în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi mai însemnate. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în prima parte a intervalului. Valorile termice diurne vor marca o uşoară creştere faţă de cele din intervalul anterior.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Vremea » Vremea 29 mai. Instabilitatea atmosferică va continua să persiste în cea mai mare parte a ţării