HARTĂ. ANM a emis noi coduri portocaliu și galben de ploi torențiale în 19 județe, până sâmbătă
Meteorologii au emis, vineri, noi alerte meteo. ANM anunță ploi torenţiale până sâmbătă dimineață. 19 județe se află sub avertizare Cod portocaliu de ploi ce depășesc 40 - 60 l/mp.
Prima alertă Cod galben este în vigoare în intervalul vineri ora 13.00 – ora 21.00
În Oltenia, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, local în Muntenia și în zona montană aferentă acestor regiuni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.
Avertizarea Cod portocaliu a intrat în vigoare tot la ora 13.00 și expiră la ora 21.00.
În județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Bacău și Prahova vor fi perioade cu ploi abundente, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40...60 l/mp.
La altitudini de peste 2.000 de metri, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70...90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.
O altă alertă Cod galben va fi în vigoare de vineri ora 21.00 până sâmbătă ora 9.00, când în jumătatea nordică a Moldovei, precum și în zona de munte a județelor Harghita, Bacău, Covasna și Brașov va continua să plouă, iar cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰